Cernobîl. Creştere record a activităţii nucleare. Ce spune echipa de experți

Nicoleta Baciu |
Data publicării:

Oamenii de ştiinţă au înregistrat o creştere a activităţii nucleare în interiorul reactorului nuclear distrus de la centrala de la Cernobîl (Ucraina) de când a fost acoperit de un nou sarcofag în 2017, dar această creştere s-a stabilizat şi nu depăşeşte normele de siguranţă, a declarat personalul centralei miercuri, potrivit Reuters.

Creşterea 'densităţii fluxului de neutroni' care, dacă ar fi semnificativă, ar putea indica o reacţie nucleară necontrolată, nu constituie un pericol pentru un astfel de eveniment, pe baza unor modele matematice, declară personalul de la Cernobâl.  Nivelurile ridicate de radiaţii şi daunele suferite fac să nu fie posibilă stabilirea cu exactitate a situaţiei de sub reactorul distrus.

'După amplasarea noului sarcofag sigur în poziţia sa proiectată, de mai bine de patru ani, se observă într-adevăr o creştere a densităţii fluxului de neutroni', constată oamenii de ştiinţă de la Institutul pentru probleme de securitate la centralele nucleare din Ucraina într-un comunicat. 'În prezent, informaţiile date de senzorii din toate încăperile indică valori stabile, fără o tendinţă crescătoare. Nivelurile actuale nu prezintă un pericol pentru o reacţie în lanţ autonomă', conform aceluiaşi comunicat.

Reactorul nr.4 de la centrala Cernobîl, 108 km nord de capitala ucraineană Kiev, a explodat în aprilie 1986 în timpul unui test de siguranţă eşuat, în cel mai grav accident nuclear din lume. Norul care purta particule radioactive a afectat o bună parte din Europa, iar zeci de mii de oameni au fost obligaţi să se evacueze.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel