Cerşetori români, torturaţi pentru a-şi face „planul de încasări“: „A legat-o de mâini şi de picioare, îi punea un căluş în gură”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Cu banii obţinuţi din traficul de persoane, interlopii, membrii aceleiaşi familii, şi-au cumpărat case şi maşini, având şoferi angajaţi pentru a se deplasa prin ţară.

Punct final într-un dosar de trafic de persoane, care a vizat membrii unei familii interlope, după ce şi ultimul dintre acuzaţii condamnaţi a fost prins şi încarcerat, după ce reuşise să stea fugar 2 ani de la pronunţarea sentinţei.   

Recent, Poliţia Neamţ l-a depistat pe Gheorghe Lazăr, zis Norocel, de 37 de ani, din Piatra Neamţ, care era dat în urmărire naţională pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi vătămare corporală, fapte pentru care, în anul 2018, Tribunalul Suceava dispusese o condamnare de 10 ani de detenţie.   

„În baza activităţilor investigativ-operativ desfăşurate, cadrele Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu cei ai Poliţiei Piatra Neamţ, au depistat, în municipiu, un bărbat de 37 de ani, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii“, a anunţat Poliţia Neamţ.   

Gheorghe Lazăr făcea parte dintr-o grupare infracţională alcătuită din membrii aceleiaşi familii, condusă de tatăl său în ciuda vârstei înaintate, individ care are la activ şi uciderea a două cerşetoare, în anul 2000.   

Anchetatorii DIICOT au arătat faptul că Norocel, împreună cu rudele sale, exploata persoane prin practicarea cerşetoriei, victimele fiind supuse unor torturi şi tratamente inumane, toţi banii câştigaţi fiind folosiţi de traficanţi. În rechizitoriu este menţionat că faptele au avut loc între anii 2013 şi 2015, stabilindu-se că au fost şapte părţi vătămate, trei fiind minore.  

„Profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau victimele, acestea provenind din familii dezorganizate, cu o situaţie materială deosebit de precară, inculpaţii le-au exploatat prin obligare la practicarea cerşetoriei în folosul lor, obligându-le să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localităţi rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri şi pieţe”, precizează DIICOT, potrivit Adevărul.

 

Metode de tortură şi racolare

 

Activitatea infracţională a grupării se desfăşura în diverse localităţi, în special oraşe, din judeţele Neamţ, Suceava, Cluj, Botoşani, Arad, Bihor şi Iaşi, sumele câştigate fiind însuşite în totalitate de către traficanţi. Cu bani obţinuţi, Gheorghe Lazăr - tatăl şi Tudor Lazăr - cel mai mare dintre fii au cumpărat un apartament într-un imobil tip vilă şi şi-au construit o casă, ambele în Câmpulung Moldovenesc.   

Tot din sumele câştigate de victime prin practicarea cerşetoriei traficanţii au achiziţionat diferite autoturisme, care erau conduse de şoferi angajaţi, maşinile fiind folosite în „interes de serviciu“, membrii clanului deplasându-se prin ţară.   

Una din victime, o fată de 15 ani, a fost obligată să cerşească în zona unor pieţe, târguri, mănăstiri sau magazine, în cele mai „bune“ zile adunând câteva sute de lei. Când nu-şi făcea „planul“ era bătută şi torturată, la fel ca şi alte victime.   

„A legat-o de mâini şi de picioare, a lovit-o cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluş în gură, pentru ca vecinii să nu audă ţipetele victimei, dându-i de mîncare numai resturi adunate de prin gunoaie”, relatau anchetatorii.   

Una dintre victime, un tânăr de 26 de ani, care a crescut prin casele de copii şi cu un picior tăiat de tren, cerşea prin Rădăuţi, iar la un moment dat l-a întâlnit pe Norocel, care se ocupa cu acelaşi lucru, prefăcându-se că are paralizată o mână şi un picior. 

Ulterior, tânărul cu dizabilităţi a fost racolat de Tudor şi Pardalian Lazăr, fiind convins să urce într-o maşină sub pretextul că merg la Botoşani, acolo unde voia să ajungă şi el, dar a fost practic răpit şi adus la Câmpulung Moldovenesc, la una din casele clanului.   

A fost sechestrat şi i-a spus că trebuie să facă zilnic cel puţin 1.000 de lei din cerşit, după care a fost dus la Dej, Beclean, Cluj şi Năsăud, unde presta pentru Gherghe Lazăr - tatăl, fiind supravegheat de el şi nepot, Pardalian.

 

Condamnările primite de ceilalţi traficanţi

 

Noaptea dormea într-o maşină, iar la finalul fiecărei zile era percheziţionat pentru a nu ascunde bani, dar pentru că nu reuşea să adune decât aproximativ 100 de lei zilnic, era bătut, ţinut flămând şi însetat.   

După o vreme, persoana cu handicap a fost adusă iar la Câmpulung Moldovenesc, obţinea din cerşetorie sume şi mai mici decât în oraşele din Ardeal, astfel că supliciile au continuat. La un moment dat a reuşit să fugă de cei care-l exploatau, s-a mai întâlnit cu Norocel, dar tentativele de reracolare nu au avut succes, traficantul fiind ameninţat cu reclamaţii la poliţie. 

În cazul acestei victime, procurorii DIICOT au solicitat efectuarea unei expertize psihologice, stabilind-se că tânărul prezenta manifestări ale sindromului stres posttraumatic, reprezentat prin dispoziţii depresive.  

Alte concluzii au fost că nu dispunea de mecanisme care să-i permită depăşirea stării de şoc traumatic prin care a trecut (pierderea interesului de sine); face eforturi să evite locuri, activităţi sau persoane care îi amintesc de traumă; comportament hipervigilent - uneori paranoid; slăbirea memoriei şi reacţii fizice intense la amintirile traumei. Adică profilul unei victime a traficului de persoane.   

Alături de Gheorghe Lazăr, în cauză a fost condamnat şi tatăl său, care are acelaşi nume, de 79 de ani, acesta având de ispăşit 12,8 ani de detenţie, fiind considerat liderul grupării. La această pedeapsă s-au mai adăugat 3.753 de zile (peste 10 ani), un rest neexecutat dintr-o condamnare de două decenii pentru două crime, victime fiind tinere folosite tot la cerşit.   

În dosarul de trafic de persoane, Florea Lazăr, de 25 de ani, are de executat 6 ani şi 3 luni de închisoare, Tudor Lazăr, de 45 de ani, 10 ani, concubina acestuia, Livica Motan, de 40 de ani, tot un deceniu de detenţie, iar fiul acestora din urmă, Pardalian Lazăr, de 23 de ani, a fost condamnat la 7 ani.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel