Certurile din politica românească, în atenţia presei americane. "Ce s-a văzut la summitul de la Sibiu"

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Îndelugatele dispute politice din România au ieşi din nou în evidenţă joi, când preşedintele i-a criticat pe unii dintre politicienii ţării pentru că "atacă instituţiile europene" şi subminează poziţia ţării în Uniunea Europeană, scrie publicaţia The Washington Post. Urmăriţi, în continuare, articolul jurnalţtilor de la ziarul american.

"Începând din 2017, România, care în prezent deţine preşedinţia rotativă a UE, s-a aflat într-o situaţie politică viciată de certurile dintre preşedinte şi premier. Şeful partidului de guvernământ, considerat în general drept cel mai puternic politician din România, este condamnat pentru fraudă electorală şi a dat în judecată UE din cauza acuzaţiilor potrivit cărora el ar fi fraudat organizaţia", scrie The Washington Post.

Citeşte şi: Ce şi-a dorit Viorica Dăncilă de la Summitul de la Sibiu. "Puteam fi un exemplu"

"Avem politicieni care, din nefericire, au dovedit Europei că nu avem doar o faţă frumoasă. Politicieni care atacă justiţia, atacă instituţiile europene", a declarat preşedintele Klaus Iohannis la sosirea în Sibiu, pitorescul oraş transilvănean, unde înaintea summitului neoficial al UE, a avut loc o reuniune a Partidului Popular European, grupul de centru-dreapta din Parlamentul European.

 

The Washington Post: Disputele politice româneşti ies în evidenţă la summitul UE

 

Iohannis a spus că eşecul României în a respecta standardele cerute în vederea intrării în Spaţiul Schengen de liberă circulaţie se datorează tulburărilor politice interne.

Şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a spus că ţara trebuie să facă în continuare eforturi pentru a respecta întrutotul standardele europene cu privire la statul de drept.

Citeşte şi: Klaus Iohannis şi Donald Tusk, la spectacol

Recent, principalul măr al discordiei a fost o lege propusă de Partidul Social Democrat (PSD), de guvernământ, care ar garanta amnistierea politicienilor acuzaţi de corupţie. Printre ei s-ar număşra şi şeful PSD, Liviu Dragnea, considerat a fi adevăratul conducător şi adevărata putere din spatele premierului.

 

"Mărul discordiei, legile pe domeniul justiţiei"

 

"Dragnea nu a putut deveni premier pentru că, în 2016, a fost el însuşi condamnat pentru fraudă electorală, iar acum a înaintat recurs împotriva unei condamnări din 2018, când el a primit o pedeaspsă de 3 ani şi jumătate de închisoare pe tema angajării a doi membri ai partidului într-o instituţie publică.

Citeşte şi: Dăncilă, HUIDUITĂ într-o comună din Timiş. Organizatorii au dat muzica mai tare - VIDEO

Premierul Viorica Dăncilă, care e supărată că nu a fost invitată la summitul UE, i-a acuzat pe liderii europeni de duplicitate atunci când critică România din cauza corupţiei şi din cauza modului în care ripostează la protestele antiguvernamenta", scriu jurnaliştii de la The Washington Post.

 

Juncker: "Nu sunt mulţumit de tot ce se întâmplă în România"

 

Recent, Iohannis, care a fost primar al Sibiului timp de aproape 14 ani, a convocat un referendum pentru data de 26 mai, în aceeaşi zi cu alegerile europarlamentare, căutând astfel ca guvernului să i se interzică să modifice legislaţia penală prin ordonanţe de urgenţă, iar persoanele condamnate pentru fapte de corupţie să nu poată obţine graţierea sau amnisterea. Unii au văzut în referendum o tentantivă de a impulsiona prezenţa la urne la alegerile europene şi de a întări sprijinul candidaţilor care se opun PSD-ului. Dar Iohannis susţine că principalul său obiectiv este combaterea corupţiei.

Citeşte şi: REPLICI Juncker - Iohannis: „Nu sunt satisfăcut de ce se întâmplă” / „Suntem doi” (VIDEO)

"Există forţe politice ale căror lideri vor să se plaseze deasupra legii. Cărora nu le place când instituţiile fundamentale ale statului de drept cercetează şi scot la lumină fapte de corupţie sau furturi de bani, fie din fondurile publice ale statului, fie din cele europene", a spus el.

Miercuri, la o discuţie cu tinerii din Sibiu alături de Iohannis, Juncker a spus că "nu este mulţumit de tot ce se întâmplă în Uniunea Europeană. Nu sunt mulţumit nici de ceea ce se întâmplă în România".

"Suntem doi de părerea asta", a replicat Iohannis.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel