Cetăţeni din Afganistan şi Iran, opriţi la frontiera cu Serbia. Erau călăuziţi de un român

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
politia_frontiera_masina
politia_frontiera_masina

În data de 10.08.2020, acționând în baza unei informații, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competenţă.

Astfel, a fost oprit pe comunicaţia Jimbolia-Timişoara un autoturism, care circula în regim de taxi, condus de un cetăţean român. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost depistaţi doi cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit faptul că pasagerii sunt cetățeni afgani, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că cei doi afgani au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde, împreună cu alţi trei cetăţeni iranieni, o femeie de 42 de ani şi doi copii de 12 respectiv 17 ani, care au fost transportaţi de acelaşi şofer de taxi cu ocazia altei curse, ulterior fiind depistaţi şi aceştia şi conduşi la sediul sectorului.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun. Poliţia de Frontieră recomandă cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel