CFR a pus în circulație TRENUL lui Moş Crăciun. Ce rută are și cât costă biletul

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

20 de copii din Bistriţa au urcat, de mâna cu părinţii, în Trenul lui Moş Crăciun, pus la dispoziţie de către CFR. Au fost întâmpinaţi cu bomboane și au admirat peisajele timp de două ore şi jumătate.

Pentru a face călătoria plăcută, interiorul trenului a fost decorat cu globuri şi ornamente specifice sărbătorilor de iarnă.

Trenul lui Moş Crăciun va circula pe ruta Bistrița-Bistrița Bârgăului şi are o capacitate de 140 de locuri, dar şi spaţii largi în care copiii se pot desfăşura în voie sau îşi pot face poze cu Moşu. Pentru copii şi elevi preţul traseului este de 4.40 lei dus întors, iar pentru adulţi, preţul biletului este de 8.80.

Pentru micuţii care nu au avut ocazia să meargă cu trenul până acum, mămicile s-au gândit că este o ocazie bună pentru a-i surprinde pe copiii lor.

„E prima dată când îl întâlneşte pe Moş Crăciun cu trenul, îi place cu trenul dar nu s-a mai întâlnit, a fost foarte bucuros când i am spus că îl ducem cu trenul cu moşul”, spune o mamă, potrivit Știrile PRO TV.

Trenul lui Moş Crăciun vă circula până pe 22 decembrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel