CFR Călători anunţă controale. Pasagerii trebuie să poarte corect masca în trenuri

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
sursa foto: Flickr.com
sursa foto: Flickr.com

Pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile de comportament emise de autorități pentru prevenirea și controlul răspândirii virusului SARS-CoV-2, CFR Călători împreună cu Poliţia Transporturi Feroviare (TF) continuă acțiunile desfășurate în comun. 

 

Marți, 14 iulie 2020, echipe mixte de control ale CFR Călători si ale Poliţiei TF au verificat mai multe trenuri interregio, pe relațiile București Nord – Câmpina și retur și București Nord –Ciulnița și retur. La bordul trenurilor CFR Călători, purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei, inclusiv la urcarea și coborârea din tren. Pentru protecția călătorilor și a personalului propriu, masca trebuie purtată corect, astfel încât să acopere gura și nasul.

„Aceste acțiuni de control se vor derula şi în perioada următoare în colaborare cu Poliția TF, în trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic, ca măsură pentru prevenirea și controlul virusului SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre. Aceste acțiuni au ca principal scop conștientizarea, atât în rândul pasagerilor cât și al personalului propriu, a necesității purtării măștii de protecție. În timpul acțiunilor, reprezentanții Poliției TF dispun măsuri pentru portul măștii de protecție și acolo unde este cazul aplică sancțiuni.

Totodată, acțiunile comune vizează și calitatea serviciului, legalitatea călătoriei pentru descurajarea persoanelor care călătoresc fără bilet, precum şi evaluarea modului în care personalul feroviar îşi îndeplineşte atribuţiile de serviciu. Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situația în care la casa de bilete/ghișeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizații. Nu vor fi vândute bilete pentru călătoria fără loc (în picioare)“, a transmis CFR Călători.

 

Peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de şase milioane de lei



„În ultima săptămână (7 – 14 iulie 2020), în acțiunile desfășurate în sistemul transporturilor feroviare (precum şi pentru respectarea măsurilor legale privind limitarea răspândirii infecţiei cu virusul SARS COV-2), Poliţia Transporturi Feroviare a desfăşurat, activități specifice în 447 de stații de cale ferată şi 1.104 trenuri de călători (în 385 de trenuri către/dinspre litoral şi 372 către/dinspre alte staţiuni).

Poliţiştii din cadrul Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au desfăşurat, în prima jumătate a anului 2020, peste 500 de acţiuni pe principalele magistrale de cale ferată (300, 500, 600, 800, 900 şi secţiile de cale ferată adiacente), pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte antisociale şi menţinerea ordinii publice în trenurile de călători şi în staţiile de cale ferată.

Pe parcursul acestor acțiuni au fost găsite 27 de persoane care erau urmărite în temeiul legii. Pentru abateri de la lege, polițiștii au aplicat peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale (la Legea nr. 61/1991, Legea 12/1990, la H.G. nr. 203/1994 sau la alte acte normative), valoarea lor ridicându-se la 6.000.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost confiscate bunuri de 23.000 de lei.

Totodată, au fost constatate 165 de infracţiuni, dintre care 47 de natură judiciară și 92 de natură economic-financiară“, mai spune CFR Călători.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel