CFR: Trenurile internaționale repornesc astăzi

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

CFR Călători a anunțat că, începând cu 1 iulie, va repune în circulație progresiv trenurile internaționale suspendate din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, în urma negocierilor purtate cu operatorii feroviari OBB din Austria și MAV Start din Ungaria, se va relua circulația prin frontierele feroviare Curtici – Lokoshaza și Episcopia Bihor – Biharkerestesz.

Astfel, vor fi puse în circulație trenuri internaționale cu plecare din București Nord, Brașov, Timișoara Nord spre Budapesta și Viena.

Compania a mai anunțat că, în urma acordului primit din partea administratorului feroviar BZD din Bulgaria, vor fi repuse în circulație, din data de 6 iulie, trenurile internaționale 1095 și 1094 pe ruta București Nord – Ruse și retur, conform mersului din extrasezon, având în vedere faptul că nu s-a obținut încă acordul pentru circulația feroviară către Salonic și Halkali/Istanbul.

„Vom reveni la circulația corespunzătoare sezonului estival spre/dinspre Sofia, Salonic, Halkali/Istanbul în condițiile în care administrațiile feroviare partenere ne vor transmite acordul de circulație pe teritoriul țărilor lor”, a informat CFR Călători.

Compania reamintește că în trenuri masca de protecție este obligatorie pe toată durata călătoriei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel