China: persoanele necăsătorite vor putea avea copii în mod legal

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

După 60 de ani de creștere demografică, anul 2022 a fost primul în care populația Chinei s-a micșorat. Conform specialiștilor acest moment este debutul unei perioade mai lungi de declin în ce privește numărul populației. Această perspectivă forțează autoritățile chineze să ia măsuri pentru a stimula populația în privința natalității. 

Dacă până acum numai femeile căsătorite au voie să nască, autoritățile provinciale chineze ținând cont de rata căsătoriilor și a natalității în continuă scădere vor fi nevoite să schimbe regulile, pentru a putea permite si persoanelor singure să aibă copii.

Astfel, autoritățile din provincia Sichuan, vor permite, începând din 15 februarie, ca persoanele necăsătorite care își doresc urmași să-și poată crea o familie și să se bucure de beneficii rezervate doar cuplurilor căsătorite. Persoanele doritoare vor trebui să se înregistreze la guvernul provinciei, iar numărul de copii nu este limitat. Acest beneficiu va fi extins la femeile și la bărbații singuri din Sichuan. Până acum doar cuplurile căsătorite putea să aibă până la doi copii.

Comisia de sănătate din Sichuan a declarat pe site-ul său că măsura urmărește „promovarea dezvoltării populației pe termen lung și echilibrată”, precizează Reuters. Scăderea demografică a Chinei provine din politica privind copilul unic într-o familie, impusă de guvernul de la Beijing, între 1980 și 2015.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel