"China are o poziție coerentă” pentru a promova soluția politică a problemei Ucrainei, care necesită examinarea 'simptomelor' și 'cauzelor fundamentale' și planificarea 'prezentului și viitorului pe termen lung”, a declarat președintele Xi Jinping, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său rus Vladimir Putin.
Întâlnirea a avut loc la Zhongnanhai din Beijing, cetatea elitei roșii, la o aruncătură de băț de Piața Tiananmen.
Cel mai important, președintele XI a declarat că țara sa „sprijină convocarea unei conferințe de pace dar cu recunoaștere internațională din partea Rusiei și Ucrainei. Conferința va fi organizată la momentul adecvat, cu participare egală și discuții corecte asupra tuturor opțiunilor”.
China joacă pe două terenuri, acuză SUA
SUA consideră că în acest moment China vrea să joace la două capete și cu Rusia și cu dimineață și condamnă această încercare, a transmis joi diplomația americană, potrivit AFP.
"China nu poate avea și untul, și banii pentru unt", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Vedant Patel.
"China nu poate juca pe două terenuri și să dorească relații mai bune cu Europa și alte țări occidentale, în timp ce continuă să sprijine cea mai mare amenințare la adresa securității europene", a subliniat oficialul american, referindu-se la războiul declanșat de invazia rusă în Ucraina.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News