CIA: cel mai probabil, Covid-19 își are sursa într-un laborator

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:

CIA, potrivit unui comunicat oficial, a declarat că cel mai probabil este ca virusul care provoacă Covid-19 să aibă originea într-o scurgere accidentală într-un laborator din China, decât să apară în mod natural. Declarația a fost făcută la câteva zile după ce la conducerea Agenției a fost numit un nou director, John Ratcliffe.

Deși de-a lungul timpului CIA susținut că nu are suficiente probe cu care să demonstreze teoria, ea consideră ca o ipoteză de origine naturală ar putea fi cea mai probabilă, menționând că aceasta se bazează pe o judecată de încredere scăzută.

Săptămâna trecută, noul director a dat un interviu publicat în Breitbart unde a declarat că a decis declasificarea și publicarea evaluării conform căreia pandemia își are originea în China, mai exact la Institutul de Virusologie din Wuhan. Aceasta este prima mișcare majoră pe care a făcut-o noul director CIA, afirmând că se va concentra asupra subiectului și se va asigura că publicul știe că Agenția nu va mai fi pe margine.

Ulterior, un purtător de cuvânt al CIA a declarat că Agenția continuă să considere plauzibile atât ipotezele legate de cercetare, cât și cele legate de originea naturală a pandemiei COVID-19, anunță cnn.com. În acest moment, la unison, toate agențiile de informații americane susțin că virusul Covid-19 nu a fost dezvoltat ca o armă biologică și că virusul în sine nu a fost creat genetic, însă nu sunt în consens cu privire la originea virusului.

Teoria conform căreia virusul care a declanșat pandemia de Covid-19 își are originea într-un laborator chinez a fost acceptată de Trump în primul său mandat, dar a fost suspendată în mandatul lui Joe Biden.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

29 ian 2025, 00:48 in Economie
Brand cunoscut, în faliment
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel