Cimitir PROFANAT de unguri. Dragnea: "Acesta este singurul meu comentariu"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, referindu-se la situaţia de la Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului (Dărmăneşti), unde mai multe cruci ale eroilor români au fost acoperite cu saci din material plastic, că este vorba de "chestiuni cu o simbolistică foarte mare" şi este nevoie de "foarte multă cumpătare, foarte multă înţelepciune".

"E foarte uşor să punem gaz pe foc şi eu niciodată nu am făcut asta. Instituţiile statului - şi anume inspecţia în construcţii, prefectura, primăriile din zonă, oficiul de cadastru, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - trebuie să se aşeze la masă în zilele următoare, pentru a stabili în primul rând grăniţuirea. Pentru că acolo este o dispută între două localităţi, o localitate din Harghita şi una din Bacău - Dărmăneşti, respectiv Sânmartin - care îşi dispută un teren. Unii spun că pe un cimitir existent au venit şi au pus, peste nişte morminte existente, nişte cruci şi spun că e profanare de morminte. Alţii spun că nu, că e terenul lor. Problemele astea nu se rezolvă aşa. Astea sunt chestiuni cu o simbolistică foarte mare şi aici trebuie foarte multă cumpătare, foarte multă înţelepciune şi toată lumea aşezată la masă, să vadă care este de fapt hotarul. Pentru că în anumite documente hotarul este într-un loc, în alte documente - care sunt contestate - este în alt loc. Acesta este singurul meu comentariu", a precizat liderul PSD, în cadrul unei declaraţii de presă acordate la Topoloveni.

Vezi și: REVOLTĂTOR! Ungurii au acoperit cu saci de gunoi crucile eroilor români dintr-un cimitir

(w670)

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău au demarat cercetări, vineri, după ce mai multe cruci ale eroilor români din Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului din Dărmăneşti au fost acoperite cu saci din material plastic, sub pretextul că ar fi amplasate ilegal, imaginile fiind postate pe pagina de socializare a unor activişti maghiari.

"Nu a fost depusă o plângere cu privire la situaţia de la Cimitirul Valea Uzului. Ca urmare a vizionării imaginilor apărute în spaţiul public, ne-am sesizat din oficiu. La faţa locului se efectuează cercetări şi în funcţie de rezultatele anchetei se va da o soluţie legală prin unitatea de Parchet", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Creţu.

Sola eroilor români înhumaţi în Cimitirul Internaţional Valea Uzului ar fi trebuit inaugurată în cursul zilei de vineri. Autorităţile locale au anunţat că inaugurarea nu va mai avea loc, ea fiind amânată pentru o dată ulterioară.

"Inaugurarea solei eroilor români căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial şi înhumaţi în Cimitirul Internaţional al Eroilor Valea Uzului, oraşul Dărmăneşti, programată pentru data de 17.05.2019, la ora 11.00, nu va mai avea loc, fiind programată pentru o dată ce va fi comunicată ulterior", a transmis, într-un anunţ postat pe pagina de socializare, Primăria oraşului Dărmăneşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel