Cine ar putea să îl ÎNLOCUIASCĂ pe Meleșcanu

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Social democraţii se reunesc, în scurt timp, în şedinţa Biroului Executiv, unde se va discuta despre remanierea guvernamentală. Printre numele vehiculate este Ramona Mănescu, fost ministru, favorită pentru a-l înlocui pe Teodor Meleşcanu, au declarat surse politice.

Portofoliul de la MAE aparţine ALDE, iar Călin Popescu Tăriceanu a anunţat deja că va cere înlocuirea lui Teodor Meleşcanu.

Surse politice au declarat că favorită este acum Ramona Mănescu.

Ramona Mănescu s-a alăturat ALDE în anul 2017. Anterior, aceasta a deţinut funcţia de ministru al Transporturilor, în guvernarea Ponta.

Europarlamentar din anul 2007, Ramona Mănescu a fost coordonator în Comisia pentru Dezvoltare Regională şi membru supleant în Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale.

Şi numele lui Nicolae Moga apare în cărţi. Acesta este favorit pentru un portofoliu în Guvernul Dăncilă, dar informaţiile sunt contradictorii. În timp ce unii vorbesc despre preluarea ministerului de Interne, în locul lui Carmen Dan, alţe surse politice susţin că ar fi favorit pentru Turism, în locul lui Bogdan Trif.

Moga este senator de Constanţa în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 şi 2016-2020. În a doua legislatură, a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte al Senatului în Biroul Permanent, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel