„Ne amintim de diaspora așa vag și în două situații, două coordonate, atunci când vorbim de fluxul economic de care România are nevoie și o dată la cinci ani când sunt alegerile prezidențiale. Diaspora înseamnă mult mai mult și dimensiunea culturală este fundamentală. Sigur că biserica are un rol fundamental, biserica asta înseamnă, eclesie înseamnă adunare, adică comunitate, locul care facilitează cel mai ușor dialogul dintre oameni care vorbesc aceeași limbă și au aceeași credință.
Sigur că e un rol important și al lectoratelor de limba română și într-adevăr Institutul Limbii Române, Institutul Academiei Române este cel care gestionează, sunt zeci și zeci de lectori de limba română răspândiți pe glob și trebuie intensificată activitatea lor și cumva coordonată, dar noi ne ferim, nu s-a pronunțat până acum, e o instituție fundamentală, este Institutul Cultural Român care din păcate nu își exercită rolul pe care îl are, sunt 20 de ani de când Institutul Cultural Român s-a înființat în 2003 și ar trebui făcută o analiză serioasă a ceea ce înseamnă. Misiunea Institutului Cultural Român este a ceea de a promova cultura română în străinătate, exact scopul dezbaterii noastre.
Sigur că ideal este să prezentăm cultura română, ce are ea mai nou, mai creativ, mai modern în spațiile culturale cărora ne adresăm. Încă o dată, sunt 18 reprezentanți sau filiale pe care le are ICR. Experiența ultimilor ani mai cu seamă ne demonstrează că ICR-ul se adresează cu predilecție chiar comunităților românești, și atunci pe de o parte trebuie să ne gândim, competență înseamnă, pentru mine patriotismul în secolul 21 înseamnă competență, înseamnă să trimiți oameni potriviți la locul potrivit, înseamnă să trimiți oameni care sunt relevanți în țările unde tu îi trimiți.” a precizat Ioan Vulpescu.
Ioan Vulpescu, despre bogățiile culturale ale diasporei
”Foarte interesantă tema despre bogățiile culturale ale diasporei, am văzut și câteva interviuri pe care le-ați făcut cu diplomați ai noștri, și aici aș face o propunere, aici este un exercițiu de inventariere, un soi de cartografie a prezenței culturale, a bogăției, a patrimoniului cultural românesc. Vreau să vă zic că există o astfel de întreprindere făcută de un mare cărturar, care a fost profesorul Virgil Cândea, s-a născut în 1927, s-a prăpădit în 2007, dar pentru că uite, suntem în anul Cantemir, sunt 300 de ani de la moartea lui Dimitrie Cantemir, personalitatea cea mai interesantă poate pe care a dat-o România în istorie. Profesorul Virgil Cândea este cel care a descoperit manuscrisul original în limba latină a unei lucrări fundamentale „Creșterea și descreșterea imperiului otoman”, el este cel care a descoperit versiunea cu traducerea în limba arabă a divanului lui Cantemir. Am făcut această paranteză pentru a sublinia, pentru a evoca, pentru a aminti o lucrare fundamentală a profesorului Virgil Cândea care este exact sinteza întâlnirii noastre de azi, „Prezențe culturale românești în lume”, mică enciclopedia de creații românești și de izvoare despre români în colecții din străinătate. Deci un om a făcut ceea ce a trebuit să facă o instituție, un institut, el ne-a dat cinci volume de prezențe culturale românești substanțiale, nu numai în Europa, în Europa și în Orientul apropiat, publicate în 79, în 82, în 84 și după revoluție în 91 și ultima lucrare în 2012. Reeditarea acestor cinci volume ale profesorului Virgil poate constitui un punct de plecare mai mult decât reușit pentru dezbaterea noastră, un pas înainte pe care l-am face.” conform spuselor lui Ioan Vulpescu.
”Și apoi, nu pot să nu mă întreb, cine continuă opera, pentru că la noi de foarte multe ori, sigur idei bune mai apar, lipsa de continuitate, lipsa de dialog, fiecare e mai orgolios decât celălalt și are dreptate mai mult decât celălalt. La noi nu există, zicea Eugen Lovinescu, avea o vorbă, România țara lipsei de consecință. Nu există, nu avem continuitate, apar idei bune care cine vine într-o demnitate, într-o funcție, domnule nu că nu-i a mea, eventual a fost și de la alt partid și atunci clar ăla n-are dreptate nici ăla.
Apoi ar trebui să ne întrebăm când vorbim despre diaspora, diaspora este și o condiție culturală pe care o am în discuție. Elementul acesta de străinătate, legătura aceasta cu țara, sigur că e un fenomen prin care au trecut și alte țări Italia, Spania, Portugalia după război, el este firesc. Pe de altă parte, legătura cu țara, legătura cu România nu poate fi decât pe aceste punți, pe aceste valori culturale care înseamnă limbă, care însemnă tip de credință și tip de implicare și niște mecanisme de solidaritate. Cultura este cel mai bun mecanism de solidaritate pe care îl avem.” mai precizează Ioan Vulpescu.
Vezi materialul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
