Cine e bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime la Munchen. Cancelarul Sholz promite expulzarea 

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:
Autorul atacului din Munchen e cetățean afgan (Foto: captură BBC)
Autorul atacului din Munchen e cetățean afgan (Foto: captură BBC)

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, o parte foarte grav, în incidentul de joi din centrul oraşului München în care un autoturism a intrat într-un grup de oameni, potrivit oficialilor şi pompierilor, transmite dpa. Premierul landului Bavaria, Markus Soder, a declarat că incidentul este tratat ca 'presupus atac', iar cancelarul Olaf Scholz a promis un răspuns dur.

Şoferul a fost identificat ca fiind un cetăţean afgan în vârstă de 24 de ani care depusese cerere de azil în Germania, potrivit poliţiei din München.

Cu puţin înainte de ora locală 11.00 (10.00 GMT), el a intrat cu maşina în participanţii din ultimele rânduri la o demonstraţie a sindicatului Verdi. Unii dintre răniţi au suferit leziuni grave care le pun viaţa în pericol.

Primarul oraşului, Dieter Reiter, a indicat că a fost informat că printre răniţi se află şi copii, şi s-a declarat "profund şocat".

Poliţiştii au tras un singur foc asupra şoferului, care a fost reţinut imediat, a declarat un responsabil al poliţiei din München, într-o conferinţă de presă alături de Söder.

'Nu avem motive să credem că mai există vreun pericol pentru public', a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Thomas Schelshorn.

Afganul se aflase mai devreme în atenţia poliţiei pentru furt din magazine şi nerespectarea legii narcoticelor, a indicat ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.

Conform poliţiei, bărbatul a trecut cu automobilul pe lângă o maşină a poliţiei care păzea partea din spate a demonstraţiei, între piaţa Stiglmaierplatz şi gara centrală.

Aflat la un eveniment electoral în oraşul bavarez Fürth, cancelarul Olaf Scholz şi-a exprimat profunda tristeţe şi a promis un răspuns dur după un 'atac teribil': 'Acest făptaş nu poate conta pe niciun fel de clemenţă. El trebuie pedepsit şi trebuie să părăsească ţara'.

'Trebuie să fie foarte clar că justiţia va acţiona dur împotriva acestui făptaş cu toate mijloacele la dispoziţia sa. Oricine comite infracţiuni în Germania nu doar că va fi pedepsit sever şi trimis în închisoare, dar trebuie să se aştepte să nu îşi mai poată continua şederea în Germania', a adăugat el.

Olaf Scholz a subliniat că acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru cei care vin din ţări spre care expulzările sunt dificile, cum este cazul Afganistanului.

La rândul său, premierul bavarez Söder a numit incidentul 'un pumn în faţă' pentru Germania şi a spus că trebuie să existe consecinţe după ce autorităţile vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. El a făcut referire, de asemenea, spre recenta serie de atacuri produse în Germania.

Oraşul München se pregăteşte în aceste zile cu măsuri stricte pentru Conferinţa pe teme de securitate care va începe vineri.

Potrivit ministrului de interne bavarez, autorităţile nu cred în acest moment că există vreo legătură între presupusul atac şi conferinţa care va fi găzduită de hotelul Bayerischer Hof din centrul oraşului, la circa 1,6 km distanţă de Stiglmaierplatz.

Într-un prim comunicat, organizatorii conferinţei au reacţionat 'cu mare şoc' la incident, dar nu au comentat cu privire la vreo posibilă consecinţă asupra forumului, menţinând doar că se află în contact cu poliţia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel