Cine este Narcisa Birjaru, marea câștigătoare a finalei Chefi la Cuțite, sezonul 9, din 16 iunie

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:

Narcisa Birjaru este marea câștigătoare a finalei Chefi la Cuțite, sezonul 9. Narcisa este prima femeie care câștigă concursul în România. Până în acest an, opt bărbați au câștigat edițiile. 

Narcisa Birjaru a câștigat finala Chefi la Cuție, difuzată miercuri 16 iunie, la Antena 1, după ce a gătit ca fel principal un preparat pe bază de carne de vită cu piure de păstârnac cu trufă.  Anunțul marelui câștigător a fost făcut chiar de Gina Pistol, deși pe parcursul concursului a fost înlocuită de Irina Fodor, din cauza sarcinii care nu i-a mai permis să rămână în concurs. Producția a dorit însă ca Gina să fie cea care face marele anunț după ce ea a dat startul acestui sezon din Chefi la Cuțite. 

Narcisa Birjaru are 24 de ani și este de etnie romă, după cum chiar ea a menționat de mai multe ori pe parcursul emisiunii. Narcisa s-a căsătorit încă de la 14 ani. Soțul ei a fost prezent în semifinală, acolo unde a gătit alături de ea. Totuși, ea nu este chiar un bucătar amator, ci lucrează la un restaurant, în ciuda celor care o privesc ca pe o femeie care gătește mai mult din pasiune. Acolo a fost locul unde a mai aflat de anumite preparate, care sunt necunoscute pentru cei mai mulți privitori. 

Iată cum arată ce a gătit Narcisa în finala Chefi la Cuțite:

2. -imagine fara descriere- (vita-gatita-de-narcisa-birjaru-la-chefi-la-cutite-in-finala.jpg)

Iată și felul principal de mâncare gătit de Narcisa Birjaru în finala Chefi la Cuțite din 16 iunie, din alt unghi: 

1. -imagine fara descriere- (narcisa-birjaru-chefi-la-cutite-vita-gatita-in-finala.jpg)

"Este o mândrie mare pentru mine că am ajuns aici. Eu n-am câștigat niciodată nimic și mi-am dorit foarte tare să câștig concursul. Când am venit pentru prima oară la Chefi la Cuțite eram fiartă. Vreau să le arăt tuturor că pot. Îmi simțeam pulsul în gât, așa mari emoții am avut. După preselecții și după ce m-am calificat am ajuns acasă la 4 dimineață și mă bucuram și nu-mi venea să cred că am fost acolo," a spus Narcisa când își aducea aminte de primele momente din concurs. Când a fost aleasă în echipe a făcut un sos de portocale. 

Narcisa Birjaru de la Chefi la Cuțite, câștigătoarea contestată atât pe internet cât și de bucătarii din concurs

"Am o slăbiciune pentru felul ei de a găti, pentru că este foarte sufletistă, iar sufletul ei se simte în modul ei de a găti," a declarat chef Florin Dumitrescu. 

Narcisa a fost o surpriză încă de la preselecții, acolo unde chef Cătălin Scărlătescu a ales-o pentru gustul pe care-l dă mâncării. Ea nu folosește termometru pentru gătit și nici nu cunoaște foarte multe elemente din bucătăria modernă, însă de fiecare dată a dat gust mâncării. A gătit de două ori o tocană țigănească, ultima oară în semifinale, o tocană ce a fost pe gustul tuturor. Cu aceeași tocană i-a impresionat și pe cei trei chefi, dar și pe jurații cărora le-a amintit de gustul copilăriei, așa cum s-a numit și proba. 

De asemenea, Narcisa Birjaru a folosit o rețetă de desert care a făcut furori pe internet. Este vorba despre prăjitura lui mamaie.

Prezența Narcisei în finală a fost foarte contestată, atât de public cât și de ceilalți bucătari profesioniști care au participat în ediția a IX-a a show-ului "Chefi la Cuțite". Au existat o serie de informații cum că Narcisa ar fi câștigat concursul încă de dinainte de difuzarea concursului, însă nu se știe cum au fost scurse aceste informații. Pe contul de Instagram, Keed, concurentul din echipa albastră, a lui chef Florin Dumitrescu anunța că după aflarea concursului va fi deranj mare, dând de înțeles că va fi vorba despre o mare surpriză. "O să fie haos! După ce se termină emisiunea o să fie haos din toate punctele de vedere. Toate!" spunea Keed pe Instagram. 

Narcisa a fost însă bombardată cu mesaje de la diverși indivizi pe internet astfel că a ales să-și închidă contul de Facebook, păstrându-l doar pe cel de Instagram, acolo unde blochează userii și comentariile care nu-i sunt pe plac. Așa cum era de așteptat, Narcisa are foarte mulți contestatari.

"Am trecut prin toate stările. Când am plâns, am plâns, când am fost am râs, am râs. Sunt o luptătoare, am fost mereu," a spus Narcisa Birjaru.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel