Agentul principal Horațiu Drăgan este polițist la Brigada Autostrăzi de aproape cinci ani. Duminică, era pe tronsonul de autostradă din județul Alba. ”Ni s-a dat prin stație în consemn un autoturism, în care ar fi o persoană care a furat 100.000 de euro din Arad. Eu cu colegul eram pe tronsonul din județul Alba, alți doi colegi pe tronsonul din Deva. Ei au identificat mașina, au oprit-o, i-au întrebat pe șofer și pasager dacă are bani, a spus că nu. Cei doi au fost duși la secție, unde am mers și noi. Acolo, la percheziția corporală asupra pasagerului s-au găsit foarte mulți bani”, povestește polițistul, pentru orademedias.ro.
Înainte de control, celor patru polițiști li se oferise o mită de 12.000 de euro. ”Înainte de controlul corporal, pasagerul a încercat să ne ofere bani. În mașină, unul din colegii din Hunedoara a reușit să îl înregistreze pe acesta în timp ce spunea că ne dă 12.000 de euro ca să nu spunem că l-am prins. Am anunțat șefii și am urmat pașii în astfel de situații”, a mai spus polițistul.
Horațiu spune că nici el și niciunul dintre colegii săi nu s-au gândit să accepte propunerea șoferului. ”Este exclus așa ceva. Să fii polițist înseamnă demnitate și onoare, facem meseria aceasta și apărăm legea. Cum să accepți mită? Am colegi care au denunțat oferirea a 200 de lei, a 500 de lei. Vrem să ne facem meseria corect”, a mărturisit acesta.
sursă: orademedias.ro
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News