Ciocniri VIOLENTE între PROTESTATRII anti-restricţii şi poliţie în Italia și Spania: Au aruncat cu CĂRĂMIZI

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
proteste_napoli_italia_fumigene
proteste_napoli_italia_fumigene

În mai multe oraşe din Spania s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă ciocniri între poliţie şi manifestanţi împotriva ultimelor măsuri luate de autorităţi pentru a ţine sub control răspândirea coronavirusului, a informat sâmbătă presa spaniolă, conform DPA.

Tulburări au fost semnalate în oraşe precum Barcelona, Bilbao, Burgos şi Leon. În multe cazuri, violenţa părea a fi instigată de grupuri de dreapta asociate cluburilor de fotbal.

Ziarul La Vanguardia şi postul de televiziune de stat RTVE au relatat că sute de oameni s-au luptat cu poliţia în Barcelona noaptea târziu. Imaginile difuzate au arătat protestatari aruncând cu cărămizi asupra poliţiştilor, coşuri de gunoi incendiate, iar mass-media au relevat că unele magazine au fost jefuite. Au fost operate 12 arestări.

Poliţia a dat vina pe membrii grupului Boixos Nois de ultraşi ai clubului de fotbal FC Barcelona. Scene similare au avut loc şi în alte oraşe. La Vilafranca del Penedes în sudul Cataloniei, aproximativ 120 de tineri au scandat pentru "libertate" faţă de restricţiile legate de coronavirus şi au încercat să ia cu asalt primăria, a relatat La Vanguardia.

Spania a fost una dintre ţările europene cel mai greu lovite de pandemie.



Joi, parlamentul a aprobat extinderea stării de alarmă la nivel naţional - al treilea cel mai înalt nivel al stării de urgenţă - până pe 9 mai. Mai multe regiuni sunt închise pentru călătorii.

Locuitorii Cataloniei nu au voie să părăsească oraşul în weekend. Multe oraşe, inclusiv Barcelona, au implementat interdicţii de circulaţie pe timpul nopţii. Şcolile şi grădiniţele rămân deschise, dar restaurantele, teatrele, cinematografele şi cluburile de fitness sunt închise.

Şi în Italia, ciocniri între poliţişti şi manifestanţi care protestau împotriva restricţiilor impuse pentru a contracara pandemia au zguduit Florenţa noaptea trecută. Potrivit ministrului de interne, aceştia sunt "extremişti violenţi" care încearcă să profite de situaţia generată de pandemia noului coronavirus.

"Cei care au speriat Florenţa vor trebui să plătească pentru ceea ce au făcut"



Aproximativ 20 de persoane au fost arestate în timpul unei demonstraţii neautorizate de aproximativ 200 de persoane. După ce s-au adunat în centrul oraşului, manifestanţii au fost împiedicaţi să ajungă la Piazza della Signoria, unul dintre principalele locuri turistice din oraş, potrivit presei italiene.

Apoi au izbucnit ciocniri cu poliţiştii în ţinută anti-revoltă pe străzile adiacente. Unii protestatari au aruncat cocteiluri Molotov, sticle şi pietre, au răsturnat coşuri de gunoi şi au spart camere de supraveghere.

"Nu aşa ne exprimăm nemulţumirile, nu aşa ne exprimăm suferinţa. Este doar violenţă de dragul violenţei, gratuită'', a scris primarul pe pagina sa de Facebook. "Cei care au speriat Florenţa vor trebui să plătească pentru ceea ce au făcut", a spus el. Potrivit secretarului general al sindicatului poliţiei din Florenţa, Riccardo Ficozzi, cei care au tulburat ordinea sunt "delincvenţi" care nu îi reprezintă pe cei care au vrut să demonstreze legal.

Italia a înregistrat peste 31.084 cazuri noi vineri, un nou record.



Aceste izbucniri din Florenţa, dar şi din alte oraşe italiene, sunt opera "extremiştilor violenţi care încearcă (...) să exploateze starea de rău socială şi economică din aceste vremuri dificile", a declarat ministrul de interne, Luciana Lamorgese, pentru ziarul Il Foglio.

Potrivit acesteia, este vorba de tineri cu trecut criminal, huligani şi activişti de extremă dreapta care "încearcă să profite de proteste legitime".

Demonstraţii, punctate de ciocniri şi exacerbări, au avut loc săptămâna aceasta şi la Roma, Milano, Napoli şi Torino împotriva ultimelor restricţii hotărâte de guvern pentru a limita răspândirea noului val de coronavirus din ţară.

Guvernul a impus în ultimele zile ceea ce mass-media califică drept "semi-izolare": interdicţii de circulaţie în câteva regiuni mari, închiderea barurilor şi restaurantelor la ora 18:00, precum şi a sălilor de sport, cinematografelor şi sălilor de concerte.

Sâmbătă dimineaţă, preşedintele regiunii Campania (sud) a semnat un nou decret de închidere a şcolilor până pe 14 noiembrie, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel