Ciolacu îl acuză pe Nicușor Dan că a profitat de inocența lui Ciucă: "Au fost pregătiți să facă fotografia"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu (Foto: Agerpres)
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu (Foto: Agerpres)

Marcel Ciolacu spune că Nicușor Dan a premeditat momentul pentru a se fotografia cu Nicolae Ciucă pe National Arena. 

Scandal mare în coaliția de guvernare, dar mai ales în PNL după ce Nicolae Ciucă a fost fotografiat lângă Nicușor Dan, pe National Arena, la meciul de retragere al Generației de Aur. Lupta PSD-PNL a fost de la început împotriva lui Nicușor Dan, astfel că ambele partide au decis inițial un candidat comun. Chiar dacă între timp candidatul a fost schimbat, obiectivul celor două partide a rămas același: debarcarea lui Nicușor Dan din funcția de primar al Capitalei. 

Doar că gestul lui Ciucă pare să le încurce planurile. Cei doi au fost fotografiați răzând împreună pe National Arena, ba chiar stând de vorbă câteva minute. Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru funcția de primar al Capitalei se afla și el la meci, doar că pare că președintele PNL nu s-a întâlnit și cu acesta. 

Ciolacu: Ciucă mi-a spus că Nicușor Dan a regizat totul

 

Ciolacu spune că a stat de vorbă cu Nicolae Ciucă și spune că Nicușor Dan ar fi premeditat totul cu echipa de campanie. Ciucă ar fi fost doar o victimă într-un exercițiu de imagine al lui Nicușor Dan. 

"Ce pot să fac, şi sper să nu îl deranjeze pe domnul Nicolae Ciucă, ne-a explicat astăzi la coaliţie că a fost păcălit. Domnul Nicuşor Dan a regizat absolut totul. A existat acel loc liber lângă dânsul şi băiatul domniei sale s-a aşezat, a stat un pic de vorbă, a fost pregătită acea fotografie şi după ce ştia că s-a încheiat acţiunea cu fotografia, s-a ridicat şi a plecat. Asta a fost explicaţia domnului Ciucă. Pe Nicuşor Dan îl cred în stare de aşa ceva pentru că nu e prima dată când încearcă printr-o minciună sau printr-un aranjament să manipuleze lumea. A făcut acest lucru şi acum patru ani. Cel în măsură să iasă să dea un răspuns foarte tranşant şi să lămurească acest lucru este domnul Ciucă", a spus Marcel Ciolacu la Realitatea Plus. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.5.3
pixel