Ciolacu, moment de sinceritate: "Nu sunt convins că sunt cel mai bun candidat pentru funcţia de preşedinte"

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Marcel Ciolacu, întrevedere foarte bună cu Mark Rutte. Ce au discutat cei doi oficiali
Marcel Ciolacu, întrevedere foarte bună cu Mark Rutte. Ce au discutat cei doi oficiali

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, luni, că nu este convins că el este cel mai bun candidat pentru prezidenţiale sau că va fi candidatul pentru funcţia de preşedinte, pentru că e posibil să fie focalizat mult prea mult pe actul de guvernare în acest moment.

Invitat în emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN, Ciolacu a fost întrebat la dacă are de gând să anunţe că va fi candidatul pentru alegerile prezidenţiale.

"Eu cred că e corect să vedem votul românilor pe data de 9 iunie, pe urmă politicienii pot să ia deciziile foarte rapid şi să se încadreze în toate termenele. Eu nu sunt convins eu cu mine că sunt cel mai bun candidat, sau că voi fi candidatul pentru funcţia de preşedinte. Nu e nici prima oară, nici ultima oară când o spun. (...) Cel mai mult mă interesează să duc acest mandat şi după terminarea acestui mandat să mă uit în oglindă şi ca şi acum şi să spun foarte clar că n-am făcut rău nici românilor, nici României, nici Partidului Social Democrat, fiindcă nu ne luăm după nişte voci singulare, ne uităm la deciziile cum au fost luate în interiorul partidul, şi în PSD şi în PNL deciziile au fost luate cu largă majoritate", a spus Ciolacu.

El a adăugat că nu i-a plăcut preşedintele Klaus Iohannis pentru că "a învrăjbit şi a căutat să potenţeze" un partid care n-a câştigat alegerile.

"Cred că şi PSD-ului şi PNL-ului prinde foarte bine această umanizare prin care trece în acest moment. Un popor nu poate trăi într-o ură nesfârşită, un popor nu poate vota în continuu numai contra, contra lui ăla, că e nu ştiu în ce fel, că aia e ciuma roşie. Nu mi-a plăcut preşedintele Klaus Iohannis, mult prea mult a învrăjbit şi a căutat să potenţeze un partid care n-a câştigat alegerile. S-a dovedit că tot ceea ce a făcut nu a făcut cum trebuie. Îmi doresc un preşedinte cu adevărat. Va fi la propunerea unui partid, va fi la propunerea mai multor partide, vreau un preşedinte al României detaşat, vreau un preşedinte şi al celor care l-au votat şi al celor care nu l-au votat. Trebuie să intrăm în altă eră", a afirmat liderul PSD.

Întrebat dacă există un astfel de om care să devină preşedintele pe care şi-l doreşte, Ciolacu a răspuns afirmativ. "Sunt ferm convins. Şi eu şi domnul Nicolae Ciucă ne putem asuma acest lucru", a mai spus preşedintele PSD, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel