PSD depune două MOȚIUNI împotriva lui Oroș și Cîțu. Ciolacu a făcut ANUNȚUL

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că PSD a decis să depună două moțiuni simple care îi vizează pe miniștrii de la Agricultură, Adrian Oros, și de la Finanțe, Florin Cîțu, pentru modul în care au gestionat situația din ultima perioadă privind finanțele statului și exportul de cereale.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a spus că decizia a fost luată împreună cu colegii săi, iar pentru că ministrul Finanțelor a mai trecut printr-o moțiune simplă la Senat, de această dată, împotriva lui, va fi depusă una la Camera Deputaților.

„Am hotărât, împreună cu colegii mei, că vom depune două moțiuni simple la Camera Deputaților și la Senat în ceea ce îi privește pe domnul ministru Cîțu și pe domnul ministru Oros. Ținând cont de faptul că domnul ministru Cîțu a mai trecut prin această procedură, printr-o moțiune de cenzură la Senat, pentru domnia sa, de data aceasta o să depunem la Camera Deputaților, astfel încât să fie evident faptul că toate forțele politice în afară de PNL, nu mai doresc să aibă de-a face cu un asemenea ministru. Îl rog public pe domnul ministru Cîțu să înceteze toate minciunile din spațiul public, nu are nicio legătură o moțiune de cenzură simplă cu nu știu ce site blocat de OZN-uri și extratereștrii din creierul dânsului", a spus Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

Ciolacu a spus că site-ul IMM a fost copiat de la PSD: „Îl regăsiți în Ordonanța de Guvern 110 din 2017".

„La fel cum domnul Orban a copiat programul de guvernare al PSD pe care l-a folosit în Parlament, același lucru l-a făcut și domnul Cîțu. Singura problemă e că l-a copiat prost. Nu a făcut o convenție cu băncile foarte clară, ca Ministerul de Finanțe să fie decidentul celor care accesează această platformă și acești bani, aici vorbim de IMM-uri, vorbim de 60% din PIB și de 60% din angajații din România. Băncile vor hotărî cine va primi și cine nu va primi acest credit. Fără un accept prealabil din partea băncii, degeaba accesezi site-ul domnului Cîțu. Domnul Cîțu primește pe acest site anumite documente pe care le centralizează și le direcționează către bănci pentru analiză", a spus președintele PSD.

Potrivit acestuia, același lucru putea să îl facă Poșta Română și în felul acesta nu trebuia folosit Ministerul Finanțelor Publice pentru acest lucru.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel