Ciolacu spune că alocă suplimentar fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă la fabrici româneşti

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Marel Ciolacu (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Marel Ciolacu (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Premierul Marcel Ciolacu spune că alocă suplimentar fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă la fabrici româneşti.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, legat de Planul Rearm Europe, că este de acord cu alocarea suplimentară de fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare.

"Comisia Europeană dă dreptate României. Cheltuielile de apărare nu vor fi incluse în calculul deficitului bugetar! Voi răspunde la scrisoarea preşedintelui Comisiei Europene privind Planul Rearm Europe că sunt de acord să alocăm suplimentar fonduri pentru armament, cu condiţia ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare. Aşa putem să angajăm oameni în plus şi să producem în trei schimburi! Planul anunţat ieri la Bruxelles arată că Europa înţelege urgenţa majorării cheltuielilor de apărare, scoţând aceste sume din calculul deficitului bugetar. Este exact ce susţine România încă de la începutul războiului din Ucraina", a scris Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Premierul a adăugat că apariţia unui instrument european de împrumuturi de 150 de miliarde de euro pentru investiţii în apărare şi susţinerea capitalului privat vor ajuta la deschiderea de noi unităţi de producţie în România.

"Aşadar, rămânem pe coordonatele de până acum: da - pentru majorarea cheltuielilor de apărare, nu - pentru trimiterea de trupe româneşti în Ucraina", a transmis Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel