Ciprian Ciucu: „Numărul clienților ar putea fi limitat în centrele comerciale”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Numărul clienților ar putea fi limitat în centrele comerciale, declară primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (PNL). El spune că în acest moment nu este nevoie de o carantină în București. Primarul ar vrea ca bisericile să rămână deschise de Paște, cu anumite condiții.

Ciprian Ciucu susține la RFI că deocamdată carantina nu este necesară în București: „Noi trebuie să facem tot ce putem în acest moment, tocmai ca să nu fie necesară o carantină în București. În acest moment, încă nu este necesară și depinde și de noi, dar și într-o foarte mare măsură depinde și de populație să respecte regulile, pentru a nu ajunge la carantină, carantina fiind destul de costisitoare pentru oraș".

Primarul Sectorului 6 precizează că e nevoie de măsuri suplimentare pentru a combate pandemia de Covid-19, în așa fel încât să nu se ajungă la o carantină în București: „Sunt mai multe măsuri pe care le-am discutat ieri cu premierul și cu primarii din București (...). Vor fi mult mai atent monitorizate centrele comerciale și ne gândim la introducerea unei măsuri suplimentare, inclusiv pentru centrele comerciale, astfel încât numărul de oameni care au efectiv acces într-un centru comercial sau într-un magazin în același timp să fie limitat, iar cozile care se vor crea pe de o parte vor descuraja oamenii să vină în centrele comerciale în număr foarte mare, iar pe de altă parte, vor trebui bine gestionate de către Poliția Locală, astfel încât să se respecte măsurile de distanțare fizică. Sunt și alte tipuri de măsuri. Trebuie să mutăm, cel puțin pe instituțiile publice, cât de mult putem activitatea în online și noi am discutat foarte mult de acest aspect la Primăria Sectorului 6 și nu numai că am discutat, dar și facem acest lucru și de asemenea trebuie să introducem mult mai serios telemunca".

 

Ciprian Ciucu ar vrea ca bisericile să rămână deschise de Paște

 

Ciprian Ciucu ar vrea ca bisericile să rămână deschise de Paște, cu anumite condiții: „Aici aștept și eu să văd care este decizia Guvernului. Momentan, nu avem decât o declarație iresponsabilă a liderului PSD, care spune că el preferă să plătească o amendă, sfidând efectiv autoritățile și legea, să se ducă la slujba de Paște. Din punctul meu de vedere, cu o foarte bună informare a populației și cu respectarea măsurilor și cu impunerea unor măsuri special pentru noaptea de Paște, se pot ține slujbele".

La remarca jurnalistului că de regulă de Paște se produc aglomerații mari de oameni și că există riscul ca regulile sanitare să nu mai fie respectate, primarul Sectorului 6 a răspuns: „Cred că lumea și înțelege în acest moment că trebuie să fie mult mai precaută (...). Trebuie să avem un set de măsuri speciale, care să fie recomandate de către Departamentul de Situații de Urgență pentru noaptea de Paște, le vom evalua să vedem cum sunt și le vom urma", scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel