Cîțu, apel către direcțiile de sănătate publică: Măștile să ajungă în școli

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Premierul Florin Cîțu le-a transmis, duminică, reprezentanților direcțiilor de sănătate publică din țară să se asigure că măștile pentru protecția copiilor vor ajunge în școli. Cîțu a spus că își dorește menținerea anului școlar cu prezență fizică. 

Premierul a spus, duminică, în ședința cu reprezentanții DSP-urilor din țară că e importantă ziua de 13 septembrie, pentru că începe anul școlar cu prezență fizică.

„Este foarte important ca siguranța copiilor să fie în prim plan și de asta trebuie să vedem dacă mai e ceva de făcut. Avem câteva excepții pentru prezența fizică (cazul celor 2.400 de elevi din 12 localități unde rata de infectare este peste 6 la mie – n.r.). Vreau să menținem anul acesta cu prezență fizică și de aceea vreau să ne asigurăm că regulile pe care le-am stabilit sunt respectate în fiecare zi”, a spus Cîțu.

Premierul le-a transmis celor din DSP-uri că măștile trebuie să ajungă la copii, în școli. „Măștile, cei de la DSP: trebuie să fie în stocuri și să ajungă la școli. Avem destule măști în acest moment. Dacă este nevoie vom mai suplimenta”, a mai spus Cîțu.

 

Sute de școli încep cursurile cu probleme

 

Premierul Cîțu a spus, duminică, în videoconferința cu prefecții și reprezentanții DSP-urilor din țară, că sunt 253 de școli în care nu sunt asigurate măsuri igienico-sanitare, cele mai multe în Dolj – 36, Arad – 33, București – 28, dar și în Buzău.

„Trebuie rezolvată această situație cât mai rapid”, a spus Cîțu. De asemenea, în 53 de școli nu sunt asigurate materiale de curățenie, igienă și dezinfecție. „Acestea sunt unități de învățământ din Dâmbovița, Giurgiu, Timișoara și București”, a precizat Cîțu.

Florin Cîțu a amintit că în țară sunt și 139 de școli care au probleme cu instalațiile de încălzire. Este vorba despre școli din Bacău, Timișoara, Hunedoara și Constanța. „Nu ne jucăm! O să vină frigul și nu putem să îi ținem pe copii în astfel de condiții. Această situație trebuie remediată”, le-a cerut Cîțu prefecților.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel