Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a vorbit, marţi seară, la un post de televiziune, despre creşterea alocaţiilor şi a precizat că vor fi majorate cu un procent cuprins între 15% şi 20%, potrivit News.ro.
„Este puţin mai mult de 15%. Alocaţiile nu se pot dubla. Această lege a trecut prin Parlament fără sursă de finanţare, la fel ca legea cu pensiile. Noi nu am atacat la CCR dublarea alocaţiilor, noi am atacat decizia Parlamentului de a spune că nu putem proroga. CCR a spus că Parlamentul poate să decidă să nu proroge o lege. Vom creşte alocaţiile, vom anunţa în şedinţa de Guvern în câteva zile. PNL a dublat alocaţiile acum un an şi am fi vrut şi acum să putem să dublăm alocaţiile. Nu este o problemă că nu dorim. În acelaşi timp, suntem într-un context dificil, un context global economic îngrozitor. Dorim să le dublăm, dar vom avea o creştere la 1 august, vom avea una substanţială la 1 ianuarie şi încă una anul viitor”, a spus ministrul.
Știrile ProTv au aflat marți în exclusivitate faptul că Ministerul Finanțelor Publice ia în calcul majorarea alocațiilor cu 20% de la 1 august.
„În acest moment, Ministerul Finanțelor Publice construiește rectificarea bugetară astfel încât să fie inclusă majorarea alocațiilor de stat cu un procent de 20% de la 1 august, urmând să fie operată o altă majorare de 20%, aplicată la baza de acum, la începutul anului viitor, din luna ianuarie”, au declarat marți surse guvernamentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News