Cîţu, mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Cooperaţiei: Vrem să extindem la nivel naţional sistemul de învăţământ dual

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Florin Cîțu
Florin Cîțu

Premierul Florin Cîţu a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Cooperaţiei, în care afirmă că pandemia de COVID-19 a produs un recul nedorit şi în sectorul cooperatist meşteşugăresc, arătând că măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru susţinerea sectorului economic pun accent pe direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare.

"Astăzi, în prima zi de sâmbătă a lunii iulie, marcăm şi în România Ziua Internaţională a Cooperaţiei (#CoopsDay), dedicată unui sector care asigură o bună parte din producţia de bunuri şi servicii, locuri de muncă, venituri şi chiar calificare profesională, prin sistemul de învăţământ dual, pentru mulţi dintre români. Perioada deja foarte lungă de când întreaga lume se confruntă cu pandemia a produs un recul nedorit şi în sectorul cooperatist meşteşugăresc. Într-un asemenea context, consider binevenită iniţiativa Alianţei Cooperatiste Internaţionale ca evenimentele dedicate acestei zile să se desfăşoare în acest an sub tema "Reconstruim mai bine împreună". Subscriu la această idee că depăşirea problemelor generate în plan economic şi social depinde de modul în care noi toţi ne vom mobiliza şi ne vom concentra asupra soluţiilor şi oportunităţilor pe care le avem la îndemână în acest moment", spune premierul în mesaj.

 

Infrastructura educaţională, adaptată la cererea de personal calificat de pe piaţa muncii



El arată că măsurile pe care le are în vedere Guvernul, pentru susţinerea sectorului economic, inclusiv zona întreprinderilor mici şi mijlocii şi a cooperaţiei, pun accent pe direcţionarea responsabilă, transparentă şi eficientă a resurselor financiare de care vom dispune în perioada următoare. "Dezvoltarea economică şi relansarea post-COVID înseamnă mai mult decât cifrele pe care ni le prezintă agenţiile de rating, statisticile şi analiştii economici: de ele depinde standardul de viaţă al fiecărui român. De aceea, am prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă proiecte care să susţină iniţiativa privată şi, prin acestea, şi sectorul cooperaţiei. Avem şi proiecte prin care vom adapta infrastructura educaţională la cererea de personal calificat de pe piaţa muncii şi vrem să extindem la nivel naţional sistemul de învăţământ dual, care s-a dovedit deja un model de succes în sectorul privat. Aşa putem asigura forţa de muncă necesară inclusiv pentru zona de cooperaţie, care a oferit întotdeauna oportunităţi şi pentru persoane din categorii defavorizate", mai afirmă premierul. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel