Cîțu, solicitare FERMĂ către prefecți: Campania de vaccinare, prioritatea zero

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Campania de vaccinare împotriva COVID-19 trebuie să fie prioritetea zero, iar cele 932 de centre de vaccinare din afara spitalelor trebuie să fie funcționale până săptămâna viitoare, a spus premierul Florin Cîțu la începutul videoconferinței cu prefecții. 

„Intenția noastră este ca de la jumătatea săptămânii viitoare să trecem la etapa a doua, ceea ce înseamnă că va trebui să avem acele centre în afara spitalelor, este vorba de 932 de centre. Este nevoie de susținerea dvs, de suportul dvs, de implicarea dvs direct în fiecare comunicate. E nevoie să arătăm profesionalism, dar să o facem și cu celeritate. Trebuie să avem aceste centre cât mai repede funcționale să putem să distribuim aceste vaccinuri să ajungă la toți cetățenii”, afirmă Florin Cîțu.

Sunt județe unde prograsul este semnificativ - București, Dolj, Iași, Cluj, Suceava, Mureș, Sibiu și Timiș.

Premierul s-a arătat nemulțumit de județele Giurgiu, Dâmbovița, Ialomița și Teleorman.

„Pe toți vă rog să tratați cu foarte mare importanță și o prioritate zero a acestui guvern această campanie de vaccinare. (...) . Trebuie cu toții să continuăm și să accelerăm această campanie de vaccinare. Vreau ca aceste 932 de centre să fie gata până la începutul etapei a doua. Nu cred că avem vreo scuză să nu fie gata”, mai spune Cîțu la începutul videoconferinței cu prefecții.

Campania de vaccinare, apreciază premierul, a început mai lent.

"Suntem în prima fază în care doar cadrele medicale se vaccinează și cred că am început să avem un ritm... Ajungem la 20.000 de vaccinuri pe zi. Ete un ritm foarte bun în această perioadă. (...) Vaccinurile vin, știți că avem 140.000 de vaccinuri săptămânal. Veți vedea că vom face demersuri sau dorința noastră este să creștem numărul de vaccinuri care vin săptămânal. Este complicat, dar asta nu înseamnă că nu vom încerca să creștem numărul de doze. Eu cred că în ritmul acesta vom ajunge la o capacitate să facem 100.000 de vaccinuri pe zi, ceea ce ar fi foarte bine”, mai spune premierul, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel