Ciucă, în ședința de Guvern: Aprobăm OUG privind specula: Cer Ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice prețurile la carburanţi

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi a solicitat ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice modul în care s-a ajuns la preţul actual al carburanţilor.

Publicitate

"În cadrul şedinţei de astăzi, aşa cum am solicitat în urmă cu mai bine de o lună şi la şedinţa de guvern trecută, vom aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Este o ordonanţă de urgenţă pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm în situaţii excepţionale, situaţii pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se, atât în timpul pandemiei de COVID-19, cât şi în prima perioadă de după declanşarea acţiunii militare ruse în Ucraina şi avem datoria să ne protejăm cetăţenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri.

Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, înainte de începerea ședinței de Guvern", a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a adăugat că este importantă asigurarea unui cadru "cât se poate de bine reglementat şi onest între cerere şi ofertă" pentru a putea combate "orice creştere artificială a preţurilor".

"Şi pentru că suntem la acest capitol doresc să cer Ministerului Energiei şi Ministerului Finanţelor să verifice elemente de preţ la carburanţi astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al preţului la carburanţi", a adăugat premierul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel