"Dovada" că s-au făcut mulți bani din zvonul că România va pierde procesul Roșia Montană. Năsui: "Așa se face o mică avere"

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu

Speculații financiare și o mică avere: cum s-au făcut bani dintr-o informație falsă despre dosarul Roșia Montană. 

Deputatul USR Claudiu Năsui spune că are dovada că cineva a profitat de zvonuri și s-a îmbogățit de pe urma zvonului potrivit căruia România urma să piardă procesul cu compania canadiană Gabriel Resources.

O controversă legată de Roșia Montană a dus la o serie de speculații financiare care au atras atenția investitorilor. Totul a pornit de la informația falsă lansată de Marcel Ciolacu că România va pierde procesul legat de exploatarea minieră din zonă.

Potrivit lui Claudiu Năsui, pe măsură ce prețul acțiunilor Gabriel Resources creștea, cineva a decis să profite de situație. Această persoană a aplicat o strategie numită „short”, care presupune împrumutarea acțiunilor la prețul actual, vânzarea lor și apoi cumpărarea la un preț mai mic în viitor. Dacă prețul scade, se obține un profit; dacă nu, se înregistrează pierderi.

Dosarul Roșia Montană: Cum s-a făcut o mică avere dintr-o informație complet falsă

 

"Iată dovada că s-au făcut bani mulți din zvonul că România va pierde procesul Roșia Montană.

Pe măsură ce tot creștea prețul acțiunii pe fondul știrii false că România va pierde procesul, cineva tot paria că acțiunile o să scadă.

Cineva făcea ceea ce se numește „short”. Când crezi că urmează să scadă prețul unei acțiuni, o împrumuți la prețul actual, o vinzi, după care, o cumperi la loc în viitor și o dai înapoi. Dacă într-adevăr i-a scăzut prețul, ai reușit să o vinzi scump și să o cumperi ieftin deci ai făcut profit. Dacă nu, faci pierderi.

Ce să vezi în cazul acțiunilor Gabriel Resources, pe măsură ce prețul tot creștea cineva tot shorta acțiuni. Și nu puțin, ci la greu.

Conform Yahoo Finance, înainte de declarațiile domnului Ciolacu numărul shorturilor era de ~20.000 de acțiuni. După declarații, când lumea a început să cumpere serios, numărul de acțiuni shortate a explodat la peste 1.000.000 de acțiuni!

Așa se face o mică avere dintr-o informație 100% falsă", scrie Claudiu Năsui pe Facebook.

postare-claudiu-nasui-rosia-montana

claudiu-nasui-rosia-montana

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel