Într-o conferință de presă transmisă în direct la Antena 3 CNN, Armand a adus acuzații grave împotriva Partidului Social Democrat (PSD), susținând că membrii acestuia ar fi manipulat sacii cu voturi.
„Modul defectuos în care au fost organizate alegerile și pentru instigare în fals în acte oficiale. Toni Greblă a patronat un adevărat haos electoral. Pe fondul oboselii membrii comisiilor din secțiile de votare au fost obligați să întocmească niște procese verbale cu niște falsuri grosolane.
Sunt nenumărate nereguli, nenumărate probleme, totul pe fondul oboselii. Oamenii au așteptat nedormiți 30 de ore, unii după ce au stat ore în secțiile de votare, au stat cu orele pentru a număra, au stat pentru a aștepta ca sacii să fie preluați. Unii au așteptat 8 ore pentru ca sacii să fie preluați și tot nu au fost preluați până nu am insistat eu să fie preluați. Sistemul informatic nu funcționa bine.
Și la ora actuală se face o presiune asupra președinților de secții de votare ca să închidă totul, chiar dacă procesele verbale nu sunt corecte, sunt o mulțime de nereguli și nu corespund cu ce s-a numărat.”, declară Clotilde Armand.
„Am surprins reprezentați PSD umblând în sacii cu voturi”
O acuzație deosebit de gravă a fost adusă împotriva PSD. Clotilde Armand a afirmat că are fotografii care surprind membri PSD manipulând sacii cu voturi:
„Ce se întâmplă este o pată neagră asupra democrației din România. Trebuie în mod categoric să fie numărate din nou voturile de la un număr destul de mare de secții de votare pentru că ce găsim nu corespunde în niciun caz cu realitatea cu care s-au confruntat membrii comisiilor de votare. Anumite rezultate în loc să se găsească la un candidat se regăsesc la un altul, voturile au fost plimbate, am găsit buletine deja ștampilate, am găsit un număr de nereguli care nu s-a mai văzut până acum.
Acesta este mesajul meu. Și eu sunt obosită. Eu nu am nicio problemă să recunosc un rezultat, absolut niciuna, dar vreau ca aceste alegeri să fie corecte. Dacă alegerile sunt fraudate, de ce ne ducem la vot? Procesele verbale sunt clar nişte falsuri. Trebuie neapărat să fie numărate iar voturile cu mențiunea că deja am surprins reprezentați PSD, partidul la putere, umblând în saci.
Am niște poze de la niște persoane care au identificat acest eveniment. Imediat au vrut să facă o poză, jandarmii au spus că n-au voie și au fost obligate aceste persoane să șteargă pozele de pe telefon... deci au văzut și au filmat cum candidații PSD umblau în saci acolo la Biroul Electoral de sector.”, a concluzionat ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News