Coșmarul românilor din Italia: „Nu mai sunt provizii, nu mai e nimic”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

În Italia, unde s-au înregistrat 11 decese, numărul îmbolnăvirilor a trecut de 320. Majoritatea cazurilor sunt în nordul Peninsulei, acolo unde locuiesc şi foarte mulţi români.

Orăşelul Codogno din Lombardia este deja în a patra zi de carantină. Sute de români locuiesc aici şi încearcă să se adapteze noii realităţi. Rupţi de lume, ei speră totuşi că, în curând, autorităţile vor permite intrarea în oraş a camioanelor cu provizii.

„Situaţia este destul de rea pentru că este totul închis, farmacia e singura deschisă, dar nu sunt măşti, nu sunt dezinfectante, din astea ce-ţi trebuie. E deschis câte un magazin, dar în magazin nu mai sunt provizii, nu găseşti pâine, nu mai e nimic”, a spus Cristian Orbulescu, potrivit Știrile PRO TV.

La magazine, ei pot intra în grupuri mici, ca să nu existe pericolul să se îmbolnăvească unul de la altul.

„Se fac încă 3 ore de coadă ca să intri, pentru că intră câte 4-5 în supermarketurile mai mari, centrele comerciale mai mari. Sunt preocupată, pentru că virusul ăsta merge foarte repede, din câte am înţeles se transmite foarte repede”, spune Erica Enăchescu.

 

„Trebuie să stăm în casă, ieşim numai pentru strictul necesar”

 

Oamenii nu mai sunt panicaţi, dar îngrijorarea persistă pentru că, spun ei, nu primesc prea multe informaţii din partea autorităţilor.

„Trebuie să stăm în casă, ieşim numai pentru strictul necesar, putem să ieşim să luăm un pic de aer, să facem mişcare pe jos, nu trebuie să fim în grupuri. Nu ştim nimic, absolut nimic ce se va întâmpla cu noi”, a mai adăugat Erica Enăchescu.

Cristian Orbulescu: „În oraş este pustiu, este un oraş mort”.

 

„Vreau să spun la toţi românii care sunt aici în Italia să nu se ducă în România”

 

Guvernul italian a trimis armata în aşa-numita „zonă roşie”⁣ din nordul ţării, ce cuprinde 11 localităţi din regiunile Lombardia şi Veneto, afectate de epidemia de coronavirus. Acolo sunt în carantină zeci de mii de oameni, iar activităţile publice au fost suspendate

Romanii rămaşi acolo în zone de focar fac un apel către conaţionali să nu se grăbească să se întoarcă în ţară.

„Sinceramente, sunt mult îngrijorată şi vreau să spun la toţi românii care sunt aici în Italia să nu se ducă în România, pentru că suntem sănătoşi. Eu sunt sănătoasă, dar poate am virusul atacat. Sunt persoane sănătoase, dar le găseşte în tampon că sunt pozitive”, spune Gabriela Trifan.

„Eu le-aş spune să nu se întoarcă acasă, să stea liniştiţi aici că dacă duce în România treaba asta e problemă mare”, a mai adăugat Cristi Orbulescu. 

 

„Nu suntem în carantină dar suntem închişi în casă voluntar” 

 

Deşi Milano nu este deocamdată în carantină, pe străzi sunt tot mai puţini oameni şi majoritatea poartă măşti de protecţie. Oraşul este plin de afişe cu avertismente şi cu măsuri de precauţie. Barurile şi cluburile se închid la ora 6 seara, prin decizia luată de Ministerului italian al Sănătăţii, ca măsură de împiedicare a răspândirii virusului. La fel şi la Padova şi în alte mari oraşe.

„Nu suntem în carantină dar suntem închişi în casă voluntar, adică noi am decis să stăm în casă pentru că asta este situaţia şi ne este frică”, a spus Adriana Zelenin.

Turismul şi transporturile au cel mai mult de suferit. Hollywood-ul s-a alăturat pe lista celor care suferă pierderi financiare semnificative ca urmare a răspândirii coronavirusului. Filmările la cea mai recentă peliculă din seria "Misiune imposibilă", cu Tom Cruise protagonist, programate le Veneţia, au fost suspendate.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel