Coada imensă de mașini de la vama Nădlac. Românii se întorc la muncă în străinătate

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Românii se întorc la muncă în străinătate, după ce Ungaria a decis să deschidă frontierele și să-i lase pe cetățenii Uniunii Europene să tranziteze țara. Pe sensul de ieșire din România, duminică s-a stat și peste 5 ore pentru a ieși din țară, arată aplicația de trafic a Poliției de Frontieră.

Chiar dacă Poliția de Frontieră Română a luat măsuri speciale și lucrează la capacitatea maximă a punctului de Frontieră Nădlac 1, respectiv pe 6 căi de intrare și 6 căi de ieșire din România, timpii de așteptare pentru ieșirea din țară a fost foarte mare, transmite realitateadearad.net. 

Această situație a fost semnalată duminică. Încă nu este foarte clar dacă și luni a persistat problema.

Ungaria permite accesul în țară între orele 11.00 – 23.00, pentru cei care nu au simptome de infectare cu covid 19, trec printr-un interviu medical, îndeplinesc cerințele Codului Frontierelor Schengen și prezintă documente care atestă certitudinea permiterii intrării în țara de destinație, mai scrie sursa amintită.

Dacian Cioloș, blocat în coada de la ieșirea din țară

 

Dacian Cioloș a postat un videoclip pe Facebook în care povestește prin ce a trecut în drumul său cu mașina între București și Bruxelles. Europarlamentarul PLUS spune că "să traversezi Europa în plină pandemie este o aventură inedită", el filmând și coada imensă de mașini de la ieșirea din țară, prin vama Nădlac. 

"Jurnalismul e o meserie grea. De Ziua Mondială a Libertății Presei, le spun tuturor ziariștilor că, după această încercare de jurnalism cetățenesc pe am făcut-o în onoarea lor, îi prețuiesc și mai tare.

Am încercat să documentez video drumul cu mașina de la București la Bruxelles, la Parlamentul European. După șapte săptămâni de telemuncă în autoizolare, a trebuit să plec la Parlament pentru pregătirea unor decizii importante pe bugetul european și planul european de redresare după criza COVID-19. E important să fiu disponibil la Bruxelles, la fel ca ceilalți lideri de grupuri europene, pentru pregătirea următoarei plenare și pentru câteva decizii importante care au mare însemnătate și pentru România în această criză.

Evident, am plecat cu toate documentele justificative la mine și înarmat cu multă răbdare.

Să traversezi Europa în plină pandemie este o aventură inedită și mi-a fost foarte greu să surprind toate trăirile cu care m-am confruntat.

Pentru mine, dincolo de experiența de traversare a granițelor pe „culoarul verde", a fost și o ocazie să adun detalii semnificative și argumente solide în discuțiile cu Comisia Europeană și cu ceilalți colegi parlamentari despre ce funcționează și ce nu din lucrurile pe care, în ultimele săptămâni, le-am decis împreună la nivel de politici publice pentru cetățeni.

Într-o singură noapte, am trecut prin trei puncte de frontieră și tot atâtea controale, de intensitate descrescătoare.

Magazinele din parcări vând doar apă, ceva băuturi răcoritoare și snacksuri. Ici și colo mai găsești ceva sandvișuri.

Purtarea măștii e obligatorie pentru a intra în benzinăriile din Germania. În Austria nu am văzut stații de benzină deschise noaptea, în afară de cele cu sistem de plată automată, cu cardul.

Cu rare excepții, până în Germania, mai bine de două treimi din autoturismele și microbuzele pe care le-am văzut pe autostradă aveau numere de înmatriculare românești.

Sentimentul general este că am traversat o Europă pe care parcă timpul a înghețat-o. O Europă paralizată de un virus. O autostradă pustie, o călătorie cu un sentiment ciudat. Și mă întreb: oare cum o să arate lumea care s-o afla la capătul ei, peste câteva luni de călătorie prin lumea acestui virus?

Nu doar drumul prin Europa, dar și drumul Europei e o aventură în perioada asta", este mesajul postat de Dacian Cioloș pe Facebook.

VIDEO

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel