Școala online, offline: Elevii care nu au conexiune la internet vor primi cursurile prin poștă

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Peste 100 de şcoli din România încep luni cursurile online. În Bivolari, judeţul Iaşi, celor care nu au internet, poştaşul le va duce cursurile în plic. În Suhurlui, Galaţi elevii se vor putea uita la televizor la ore. 

Nu merg la şcoală şi ar trebui să facă ore online. Mii de elevi din toată ţara sunt în această situaţie: 101 şcoli încep cursurile în scenariul roşu. Asta presupune că au nevoie de conexiune la internet şi încă una bună.

Am făcut un test, pe site-ul aisemnal.ro, să vedem dacă şcolile aflate în scenariul roşu ar putea, practic, să îşi ţină orele online. Am încercat pe 4 reţele de telefonie mobilă.

În Bivolari, în judeţul Iaşi, la cei care nu au semnal se va duce poştaşul, o dată pe săptămână, cu un plic plin de cursuri. Iar în Suhurlui, în Galaţi, materia pentru prima săptămână de şcoală a fost comprimată şi înregistrată şi va fi difuzată la televizor.

„Materia care lui ar fi trebuit să îi fie prezentată în cursul săptămânii 14-21 va fi comprimată într-o oră, o oră şi ceva, prezentată de către un profesor la televizor”, declară Onuţ Atansiu, inspector şcolar general, ISJ Galaţi, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel