Astfel, în intervalul orar 10:00 - 23:00, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 - 65 km/h şi temporar 70 - 85 km/h, trecător cu aspect de vijelie, în Crişana, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în zona costieră a Dobrogei. De asemenea, spre seară şi la începutul nopţii de sâmbătă spre duminică (25/26 aprilie), fenomene similare se vor înregistra şi în jumătatea nordică a Moldovei.
Potrivit sursei citate, în intervalul menţionat, în zona montană înaltă, vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 80 - 100 km/h.
Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Temperaturi ridicate
ANM precizează că intensificări ale vântului se vor semnala, local şi temporar şi în restul teritoriului, unde se vor atinge viteze, în general, de 45 - 55 km/h, iar în nordul, nord-estul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de munte, mai ales după-amiaza şi seara, local, se vor semnala averse, însoţite şi de descărcări electrice.
Pe de altă parte, meteorologii prognozează pentru ziua de sâmbătă o vreme deosebit de caldă în Bucureşti, cu valori maxime ce vor ajunge la 25 de grade Celsius.
Conform prognozei, pe parcursul zilei, între orele 10:00 - 23:00, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări de 40 - 45 km/h.
La nivel general, în Capitală, vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată, temperatura maximă atingând valori de 24 - 25 de grade Celsius.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News