COD ROŞU. Atenţionare MAE pentru cei care călătoresc în Croaţia. Ce trebuie să facă românii aflaţi în situaţii de URGENŢĂ

Andreea Cosma |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Croaţia că, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru marţi au fost emise coduri galben, portocaliu şi roşu privind intensificări la rafale ale vântului.

Astfel, potrivit unui comunicat MAE, pentru canalul Velebit şi golfurile Kvarner şi Kvarnerić s-a emis cod roşu de vânt cu o viteză de peste 130 km/h, însoţit de descărcări electrice.

Regiunile Rijeka, nordul Dalmaţiei şi Istra se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt puternic, iar regiunile Zagreb, Gospić, Split, centrul şi sudul Dalmaţiei se află sub avertizare meteorologică cod galben de vânt. Autorităţile croate avertizează cu privire la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în transportul maritim şi în furnizarea energiei electrice.

Pentru informaţii actualizate este recomandată consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic Naţional- www.meteo.hr, Automobil Clubului Croat - www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate - www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate - www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă - www.ccaa.hr.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660 sau +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

De asemenea, MAE recomandă consultarea paginilor de Internet zagreb.mae.ro, www.meteoalarm.eu, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel