Ce spune Comisarul european pentru Justiţie despre RECOMANDĂRILE din raportul MCV

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Menţinerea dialogului cu România este importantă pentru a ajuta această ţară să revină pe calea schimbărilor în direcţia corectă, a afirmat vineri comisarul european pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, Vera Jourova. Declarația a fost făcută după reuniunea informale a miniştrilor justiţiei din Uniunea Europeană, organizată la Palatul Parlamentului.

Aceasta susține că recomandările din raportul MCV sunt fezabile, bine gândite şi asigură independenţa sistemului judiciar.

„Comisia a venit cu nişte recomandări în raportul MCV după o analiză foarte detaliată a ceea ce se întâmplă în România, unde sunt lacunele, unde s-au făcut paşi în urmă în cadrul reformei şi unde identificăm unele riscuri în reformele actuale. Nu am formula aceste recomandări dacă nu am şti că România va lucra serios şi le va pune în aplicare, după ce va fi evaluat fezabilitatea recomandărilor. Noi credem că sunt fezabile, bine gândite şi merg în direcţia asigurării independenţei sistemului judiciar, care trebuie să fie stabil, durabil şi care va funcţiona ca un sistem în care cetăţenii pot avea deplină încredere”, a afirmat Jourova, întrebată dacă autorităţile de la Bucureşti trebuie să respecte recomandările din raportul MCV.

Potrivit comisarului european Vera Jourova, recomandările din ultimul raport din cadrul MCV au fost făcute după o analiză foarte detaliată asupra a ce se întâmplă în România. ''Noi nu am emite recomandări dacă nu ne-am aştepta ca România să le ia în serios şi să le implementeze, desigur după evaluarea fezabilităţii recomandărilor noastre'' , a spus oficialul european, potrivit agerpres.

În raportul publicat pe 13 noiembrie anul trecut, Comisia Europeană i-a recomandat României să suspende cât mai rapid punerea în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama integral de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel