Comisia Europeană a aprobat finanţare pentru Programul Regional Centru. Boloș: Banii vor valorifica potenţialul economic specific zonei

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Comisia Europeană a aprobat finanţare pentru Programul Regional Centru. Boloș - Banii vor valorifica potenţialul economic specific zonei
Comisia Europeană a aprobat finanţare pentru Programul Regional Centru. Boloș - Banii vor valorifica potenţialul economic specific zonei

Programul Regional (PR) Centru a primit aviz pozitiv din partea Comisiei Europene (CE) pentru o finanţare de circa 1,384 miliarde de euro, după ce anterior au primit aprobarea PR Vest, PR Sud-Muntenia, PR Nord-Vest, PR Sud-Vest Oltenia, PR Sud-Est şi PR Nord-Est, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), într-un comunicat de presă.

Publicitate

Valoarea totală a celor opt programe depăşeşte 11 miliarde de euro, sunt aferente perioadei 2021-2027 şi sunt elaborate, astfel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

"Cu o populaţie de 2,3 milioane de locuitori, judeţele care alcătuiesc zona Centru au înregistrat în perioada 2000-2021 un declin demografic. În această situaţie, subfinanţarea educaţiei a întârziat modernizarea sistemului educaţional şi oferirea unui răspuns adecvat la aceste modificări. Din această perspectivă, oferta educaţională necesită o aliniere la nevoia de competenţe şi specializări cerute de angajatori, care să contribuie la creşterea competitivităţii economiei regionale şi să ofere şanse egale de acces la educaţie de calitate pentru toţi copiii. Aceasta este numai una dintre perspective. Multe localităţi urbane mici şi rurale au o situaţie economică precară, în curs de deteriorare rapidă, iar cele 1,38 miliarde de euro alocate prin Programul Regional vor acţiona exact acolo unde este nevoie, pentru a valorifica potenţialul economic specific zonei", a declarat ministrul de resort, Marcel Boloş.

 

Acord  de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană 

 

În cazul Programul Regional Centru, alocarea financiară totală este de 1.384.456.339 euro şi susţine, prin priorităţi de finanţare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare şi întreprinderi dinamice pentru o economie inteligentă (alocare totală 270,57 milioane euro), digitală (80,93 milioane euro), cu comunităţi prietenoase cu mediul (233,78 milioane euro), cu mobilitate urbană durabilă (233,78 milioane euro) şi accesibilă (197,68 milioane euro), o regiune educată (93,17 milioane euro), cu turism sustenabil (30,89 milioane euro) şi atractivă (185,36 milioane euro).

De asemenea, pentru intervenţiile dedicate asistenţei tehnice este prevăzut un buget total de 58,25 milioane de euro.

MIPE menţionează că, recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021-2027. Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa 16 programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021-2027 a fost Programul Asistenţă Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 960 milioane de euro.

În continuare, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene are drept obiectiv finalizarea procesului de negociere formală şi aprobare a tuturor programelor aferente perioadei 2021-2027 până la sfârşitul anului în curs.

La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o Ordonanţă de Urgenţă care completează cadrul legal necesar exercitării de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuţiilor care derivă din îndeplinirea calităţii de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum şi în domeniul prevenirii, constatării şi sancţionării neregulilor.

Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcţionale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale şi, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinaţie. Prin soluţiile legislative prevăzute, Ordonanţa permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare şi control al programelor regionale să aibă forţă juridică obligatorie pentru solicitanţi, beneficiari sau alte entităţi cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcţiilor, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel