Comisia Europeană ar putea introduce testele COVID anale pe tot teritoriul UE

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Comisia Europeană ar putea introduce testele COVID anale pe tot teritoriul Uniunii Europene, în contextul în care aceste teste sunt mai exacte în comparație cu cele clasice RT-PCR sau cele antigen.  

Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat recent că testele COVID anale sunt mult mai fiabile decât alte tipuri, cum ar fi cele nazale sau cele care se recoltează din salivă. Oficialul a mai adăugat că Uniunea Europeană analizează utilizarea la scară largă a acestor teste, relatează publicația italiană Il Paragone.

Testele anale ar permite depistarea cazurilor într-un mod foarte eficient.

Spania a demarat încă de la începutul anului utilizarea de teste anale pentru Covid

 

Ministerul Sănătăţii din Galicia a confirmat că a început să utilizeze astfel de teste, însă a menţionat că sunt făcute numai la pacienţii în stare foarte gravă, intubați, la care nu se pot face recoltări nazale.

Spania a înregistrat de la începutul pandemiei aproape 3 milioane de infectări cu coronavirus și peste 61.000 de decese provocate de Covid-19.

Experţii chinezi sugerează că această tehnică este mai precisă şi mai puţin dureroasă decât testele tradiţionale pentru detectarea coronavirusului.

Virusul persistă mai mult timp în anus decât în căile respiratorii

 

De asemenea, Metoda prelevării unor probe anale „poate creşte rata depistării persoanelor infectate”, deoarece virusul persistă mai mult timp în anus decât în căile respiratorii, declară pentru CCTV un medic de la Spitalul Youan din Beijing, Li Tongzeng, potrivit La Vanguardia.

China a început să folosească prelevări anale pentru testarea persoanelor considerate ca prezentând un risc ridicat de a se îmbolnăvi de Covid-19, potrivit televiziunii chineze de stat.

Autorităţile au efectuat prelevări anale la începutul anului în mai multe cartiere din Beijing în care s-au confirmat contaminări cu noul coronavirus, potrivit CCTV, o metodă folosită de asemenea în cazul persoanelor plasate în carantină.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel