Comisia Europeană este de părere că România, Bulgaria şi Croaţia pot intra în Schengen

Alexandra Curtache |
Data publicării:

Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc ''în totalitate toate cerinţele'' pentru a fi membre cu drepturi depline ale spaţiului de liberă circulaţie Schengen şi se aşteaptă ca Cei 27 să dea undă verde primirii lor, joi, în pofida faptului că unele ţări se opun, transmite EFE.

Vicepreşedintele pentru promovarea modului de viaţă european Margaritis Schinas le-a transmis, într-o conferinţă de presă, statelor membre care ''se îndoiesc'' de evaluarea Comisiei Europene privind eligibilitatea în special a Bulgariei şi României de a intra în Schengen că includerea lor va duce ''în fapt la controale mai multe şi mai bune, nu la mai puţine''.

„Cred că aceasta este o parte a dezbaterii care trebuie să iasă la lumină acum, că se apropie momentul critic al deciziei. Este un mit, şi este nedrept să se proiecteze argumentul că (...) extinderea presupune mai puţine controale. Este vorba despre mai multe controale şi controale mai bune'' din punct de vedere calitativ, a insistat Schinas.

 

Cele trei ţări îndeplinesc cerinţele pentru a se alătura spaţiului Schengen



Vicepreşedintele executivului european a răspuns în acest mod la rezervele formulate de Austria şi Suedia la aderarea Bulgariei şi României şi la anunţul Regatului Ţărilor de Jos că va bloca prin veto aderarea Bulgariei, notează EFE.

Schinas a subscris ''în totalitate'' la afirmaţia comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, care a apreciat că cele trei ţări îndeplinesc ''pe deplin'' cerinţele pentru a se alătura spaţiului Schengen, conform Agerpres. 

Vezi și

 

Autoguvernarea românilor din Ungaria: Integrarea în Schengen ar stimula relaţiile dintre români şi maghiari

 

Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Ungaria (ATRU) consideră că integrarea României în Spaţiul Schengen ar stimula şi mai mult relaţiile dintre români şi maghiari, care au ajuns la „un nivel fără precedent”, şi aminteşte că ţara noastră a aşteptat mai mult de 10 ani un răspuns favorabil deşi a îndeplinit criteriile de aderare.

Preşedintele ATRU, Gheorghe Cozma, a declarat luni, pentru Agerpres, că aderarea României la Schengen „ar uşura naveta zilnică” pentru mii de români care locuiesc în Ungaria dar muncesc în România sau copiii lor învaţă în ţara noastră, însă pe de altă parte ar stimula mediul de afaceri.

Continuă știrea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel