Operatorul aerian se va restructura, concentrându-se pe zborurile de transport de mărfuri şi operaţiuni de leasing, a informat luni un purtător de cuvânt al companiei cu sediul la Bruxelles.
Dificultăţile economice cauzate de pandemie, războiul din Ucraina, costul ridicat al combustibililor şi inflaţia au fost motivele citate de companie pentru problemele de afaceri.
Air Belgium a precizat că va mai opera curse aeriene de pasageri până în 3 octombrie, aşa cum era planificat. Clienţilor care au achiziţionat bilete pentru zboruri după data de 3 octombrie li se va rambursa preţul biletului.
Conducerea intenţionează să mute angajaţii care se ocupau de cursele aeriene de pasageri către zone de afaceri, dacă va fi posibil. Air Belgium are 500 de angajaţi.
Compania aeriană a fost înfiinţată în 2016 şi efectua curse aeriene de pasageri în special în Africa de Sud şi Mauriţius, relatează Agerpres.
Wizz Air a anulat zboruri în septembrie
Wizz Air a anulat unele zboruri din luna septembrie, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, au anunţat anterior reprezentanţii companiei aeriene.
"Wizz Air a confirmat că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, ceea ce a dus la anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană a confirmat că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor", au susţinut sursele citate.
Pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News