Amazon France Logistique (AFL) a fost condamnat marţi, în Franţa, la o amendă de 32 milioane de euro de către Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi (CNIL) din cauza 'sistemului său de supraveghere a activităţii şi a performanţelor angajaţilor excesiv de intruziv', transmite AFP, citată de Agerpres.
CNIL arată, într-un comunicat, că strângerea de date pe care o practică filiala gigantului american de distribuţie online, prin scanerele pe care le utilizează angajaţii pentru procesarea coletelor, constituie 'un sistem de urmărire a activităţii şi a performanţelor excesiv'.
Scanerele înregistrează timpii de inactivitate mai mari de zece minute sau ritmul de procesare a coletelor 'aproape la secundă', arată CNIL.
Autoritatea de reglementare a sancţionat AFL în baza Regulamentului general privind protecţia datelor (RGPD) şi a aplicat o amendă echivalentă cu circa 3% din cifra de afaceri a filialei.
Trei indicatori înregistraţi de scanere şi transmişi managerilor au atras în mod deosebit atenţia CNIL.
În primul rând, aşa-numitul 'stow machine gun', care semnalează când un articol este scanat 'prea rapid', în mai puţin de 1,25 secunde, şi 'idle time', care semnalează o perioadă de inactivitate de peste 10 minute.
Un alt indicator măsoară timpul scurs 'între momentul în care angajatul şi-a vizat legitimaţia la intrarea în depzit' şi cel în care a scanat primul colet, a mai explicat CNIL pentru AFP.
Angajații trebuiau să justifice o întrerupere de 3-4 minute
Comisia consideră că acest sistem îi face pe angajaţi să justifice orice întrerupere, chiar şi 'de 3 sau 4 minute', a activităţii scanerului, ceea ce 'pune pe ei o presiune continuă'.
'Suntem în profund dezacord cu concluziile CNIL care sunt factual incorecte şi ne rezervăm dreptul de a face apel', a reacţionat un purtător de cuvânt al Amazon într-un comunicat.
Mai multe mii de salariaţi sunt vizaţi de aceşti indicatori, notează CNIL, care a deschis o procedură în 2019 în urma unor articole de presă şi a plângerilor unor angajaţi.
CNIL a mai sancţionat AFL pentru faptul că nu a informat suficient angajaţii despre sistemul de supraveghere video, şi a transmis că îşi 'rezervă dreptul de a face noi controale'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News