Companiile aeriene europene avertizează: Nu există suficient combustibil durabil!

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
Companiile aeriene europene avertizează - Nu există suficient combustibil durabil! Sursa foto: freepik.com
Companiile aeriene europene avertizează - Nu există suficient combustibil durabil! Sursa foto: freepik.com

Marile companii aeriene europene au îndemnat ca producția de combustibili sintetic să fie dezvoltată pe teritoriul comunitar pentru putea îndeplini obiectivele climatice. De asemenea, au recomandat ca Uniunea Europeană să se asigure un control mai eficient al traficului aerian.

"Combustibilul durabil (SAF) este singura soluție pe care o avem pe termen scurt și mediu pentru a decarboniza aviația (...). Avem nevoie de combustibil, nu avem SAF pe piață", a spus, miercuri, CEO-ul International Airlines Group, mamă al British Airways și Iberia, Luis Gallego.

Companiile aeriene comunitare reprezentate de Airlies For Europe (A4E) asigură că vor să decarbonizeze sectorul, dar spun că progresele legislative nu merg în direcția bună și nici nu sunt însoțite de investițiile și acțiunile necesare.

Acesta este cazul noului regulament RefuelEU, care va obliga companiile aeriene care operează în UE să crească progresiv proporția de combustibili durabili în rezervoarele aeronavelor, începând cu 2% în 2025, trecând la 6% în 2030 și ajungând la 70% din 2035, și începe să încarce combustibili sintetici din 2030, scrie heraldo.es.

În prezent, nu există producție care să satisfacă această cerere, cel puțin în Europa. dar  există un „risc mare ca SAF să fie direcționat către alte industrii”, cum ar fi industria auto, unde țări precum Germania și Italia produc combustibili sintetici și biocombustibili pentru a salva motorul cu ardere dincolo de 2035. „Au alte posibilități de decarbonizare, în aviație o avem doar pe aceasta”, a adăugat Gallego.

O altă tehnologie care ar putea servi la reducerea emisiilor sunt avioanele cu hidrogen, dar va dura „zeci de ani”, deoarece Airbus nu plănuiește să le producă înainte de 2035 și atunci ar trebui înlocuită flota actuală, ceea ce ar dura „mai mult de 20 de ani”.

 

Centralizarea controlului traficului aerian în Europa, o soluție

 

Companiile aeriene mai spun că cel mai simplu mod de a reduce emisiile este centralizarea controlului traficului aerian în Europa, ceea ce ar economisi 10% din CO2. Dar proiectul nu a avansat de zeci de ani pentru că țările sunt reticente.

„Dacă statele membre vor să facă ceva, ar trebui să facă Cerul Unic European”, a rezumat directorul general al A4E, Ourania Georgoutsakou, care a respins creării de taxe verzi.

Companiile susțin că în prezent câștigă doar „între 10 și 15 euro” pe pasager și spun că perceperea de taxe ecologice pe bilete ar pune în pericol investițiile în climă ale sectorului pentru că marjele sunt deja foarte strânse.

Sectorul dorește, de asemenea, să limiteze grevele controlorilor, o problemă care îl confruntă pe președintele Ryanair, Michael O Leary, în special cu Franța.

Companiile aeriene se plâng, de asemenea, că întârzierile au crescut cu 30% între 1 iunie și 30 august și consideră că acest lucru se datorează parțial lipsei de capacitate a aeroporturilor.

„Banii sunt acolo, planurile sunt acolo, dar statele membre nu investesc, nu își extind capacitatea”, a spus O Leary, care a considerat că a investi în aeronave noi dacă lipsește infrastructura „este ca și cum ai pune o mașină incredibilă pe un drum de pământ".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel