Companiile SPANIOLE, încurajate să investească în ROMÂNIA

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
ambasada spania
ambasada spania

Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău,  a reluat  dialogul cu marile companii spaniole interesate de proiecte de investiții în România. Astfel, la 2 luni, ambasadorul român a participat la o reuniune prin videoconferință cu directorul general al Grupului TSK, una dintre companiile spaniole importante în sectorul ingineriei infrastructurii energetice.

 

Oficialul român a încurajat compania spaniolă să pună România pe harta investițiilor sale în străinătate și a trecut în revistă instrumentele prin care ambasada poate sprijini în procesul analizei necesare pentru luarea deciziei de intrare pe piață. Discuția a continuat cu o prezentare a oportunităților de investiții în sectoarele mediului și energiei din România în următorii 10 ani, domenii în care Grupul TSK are o experiență relevantă la nivel mondial. S-a pus accentul în mod special pe investițiile în producția de energie din surse regenerabile și pe principalul mecanism de finanțare a unor astfel de investiții la nivel european – Fondul de Modernizare (10d).

Partea spaniolă și-a manifestat interesul pentru piața românească, în special în proiectele din sectorul energiilor regenerabile. De asemenea, reprezentantul TSK a transmis intenția companiei de a participa la dezvoltarea unor astfel de proiecte în colaborare cu companii românești. Discuțiile tehnice vor continua în următoarele săptămâni între echipa Biroului de promovare economică a ambasadei și managementul companiei spaniole.

[citeste si]

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel