"Demnitarul român a trecut în revistă cele mai importante măsuri de relaxare luate la nivel naţional, subliniind că se intenţionează aplicarea acestora în mod gradual, în funcţie de evaluarea situaţiei epidemiologice", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis vineri.
În cadrul videoconferinţei desfăşurate cu prilejul reuniunii informale a Consiliului JAI, organizată de Preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene, miniştrii au avut un schimb de opinii cu privire la controalele la frontierele interne şi libera circulaţie a persoanelor în contextul pandemiei COVID-19 şi măsurile avute în vedere pentru ridicarea restricţiilor în perioada următoare.
Ministrul Vela a adăugat că, având în vedere magnitudinea diferită a efectelor crizei la nivelul statelor membre şi stadiul diferit în care acestea se află, este esenţială luarea în considerare a particularităţilor crizei în plan naţional în definirea măsurilor şi calendarului de relaxare a restricţiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News