Publicitate
Potrivit ultimelor date oferite de autorități, orașul Constanța a intrat în scenariul roșu. În aceeași situație se află 11 localități Este vorba de Medgidia – 3,33 la mie, orașul Ovidiu – 3,05 la mie, orașul Techirghiol – 3,95 la mie, Adamclisi – 5,91 la mie, Chirnogeni – 4,68 la mie, Costinești – 4,61 la mie, Cuza Vodă – 4,05 la mie, Ghindărești – 3,01 la mie, Independența – 4,82 la mie, Topalu – 3,5 la mie, Tortoman – 3,72 la mie, transmite Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Potrivit restricțiilor în vigoare, în scenariul roșu este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, pe o rază de 50 m în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.
De asemenea, intrarea la cinematografe, spectacole şi/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, doar pentru cei vaccinați sau care au rezultatul negativ al testului COVID sau care au trecut prin boală. Intrarea în localurile publice, de tip restaurante, baruri cafenele și terase se face doar pe baza certificatului verde digital.
Constanța a intrat în scenariul roșu. Cum se organizează nunțile și botezurile
În ceea ce privește organizarea evenimentelor private, așa cum sunt nunțile și botezurile, acestea cu maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, doar pentru cei vaccinați sau care au rezultatul negativ al testului COVID sau care au trecut prin boală. Prin „evenimente” private se înțelege și petreceri, altele decât cele nunți, botezuri. Pot fi aniversări, menționează autoritățile.
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență(DSU) a precizat că, o persoană vaccinată anti- Covid nu trebuie să stea în carantină dacă este contactul direct al unui contact infecat cu acest virus.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News