Preotul Constantin Târziu, fost Rector al Bisericii Ortodoxe Române de la Paris a murit sâmbătă, seara. Părintele Târziu, în vârstă de 64 de ani, suferise în ultimii ani mai multe intervenţii chirurgicale din cauza unor afecţiuni cardiace.
Constantin Târziu este cunoscut ca preotul care a reuşit să obţină de la Statul Francez, Preşedinţia României şi nu în ultimul rând, de la enoriaşii din capitala Franţei sumele necesare pentru reabilitarea bisericii – monument istoric “Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris, a cărei piatră de temelie a fost pusă la 1374. Restaurarea a primit Premiul III pe ţară din partea Patrimoniului Monumentelor Franceze.
În 2015, Constantin Târziu a revenit acasă, la Belinţ, după 35 de ani petrecuţi la Paris. S-a întors definitiv în casa natală din satul bănăţean, împreună cu soţia sa Catherine, născută chiar la Paris. Aici a adus o casă veche de peste 100 de ani, din satul maramureşean Petrova, pe care a reabilitat-o. Tot aici şi-a trăit ultimii ani din viaţă, cu mici drumuri în capitala Franţei, acolo unde îşi mai vedea de sănătate, relatează banatulazi.ro.
El va fi înmormântat miercuri, 11 iulie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News