Cap de afiș la SAGA, cântăreața americană Nicki Minaj și-a anulat concertul pe ultima sută de metri, invocând motive de securitate în capitala României. Doar că, motivul invocat de Nicky Minaj este de fapt un protest al contabililor.
Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR) vor protesta luni în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a atrage atenţia asupra climatului economic marcat de "haos legislativ şi incertitudine fiscală", solicitând totodată schimbări fundamentale în politica fiscală a ţării.
Protestul "Fără haos în legislaţia fiscală" din Piaţa Victoriei va începe luni, la ora 9:00, după care se va merge în marş spre sediul Ministerului Finanţelor din Piaţa Constituţiei.
Potrivit PACR, la protest ar putea participa în jur de 3.000 de oameni, contabili şi economişti, însă astfel de acţiuni vor avea loc şi în alte oraşe din ţară precum Timişoara, Oradea, Iaşi şi Bistriţa.
Organizaţia a anunţat duminică deschiderea unui canal de dialog direct cu reprezentanţii premierului şi cu cei ai Ministerului Finanţelor, în condiţiile în care o delegaţie a protestatarilor va fi primită luni la discuţii.
Protestul contabililor şi economiştilor este susţinut şi de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Patronatul Medicilor de Familie şi OFA UGIR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News