Continuă schimbul de focuri în Gaza. Zeci de copii mor, în timp ce locuințele se transformă în ruine

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Continuă schimbul de focuri în Gaza. Zeci de copii mor, în timp ce locuințele se transformă în ruine
Continuă schimbul de focuri în Gaza. Zeci de copii mor, în timp ce locuințele se transformă în ruine

Conflictul armat dintre israelieni și militanții Hamas ajunge în cea de a zecea zi.

Aviația israeliană a continuat raidurile, cu sutele, iar tancurile aliniate la graniţă au început să bombardeze diferite ţinte din Gaza.

În tot acest timp, militanții islamiști au lansat alte rachete spre teritoriul israelian. Iar vocile care cer oprirea imediată a violenţelor ce omoră tot mai mulţi oameni nevinovaţi par să nu reuşească să se facă auzite.

Peste 60 de copii au fost uciși până acum în acest conflict.

După multe zile în care aviația israeliană a lovit fără încetare ceea ce armata numeşte “obiective militare ale Hamas”, au intrat în acțiune și tancurile de la granița cu Gaza. Autoritățile nu au precizat însă care au fost țintele.

Iar sutele de raiduri aeriene ce vizau tuneluri folosite de militanții integriști au pus la pământ și un bloc de șase etaje, cu biblioteci și centre educaționale care aparținea Universității islamice.

 

Multe familii, îndoliate

 

Mai multe familii sunt îndoliate. Una dintre acestea, după ce mama și patru dintre copii ei au murit. Zgomotul dronelor şi avioanelor care lansează proiectile se aude zi și noapte.

Mohammed, fiul cel mare al uneia dintre familii, duce întreaga povară a unei vieţi sub bombardamente, relatează Știrile PRO TV. Mohammed și sora lui, Islam, au fost nevoiți să le explice copiilor de ce nu mai sunt vecinii și prietenii lor.

Nu mai există inocență în Gaza. Singurul cuvânt în engleză pe care îl știe cea mică este “bombardament”.

Sălile de clasă ale unei școli finațată de ONU, în Gaza, au devenit cămine temporare pentru sute de familii ale căror locuințe au fost distruse în bombardamente.

 

Peste 200 de victime

 

Israelul spune că cele mai multe dintre cele peste 200 de victime din Gaza sunt militanți Hamas. Iar raidurile îi vizează pe aceștia și facilitățile lor. Bombardamentele sunt pe cât posibil precise, iar moartea civilor este regretabilă.

Șefii diplomației europene cer încetarea imediată a tuturor violenţelor. Iar Germania a promis un ajutor umanitar în valoare de 40 de milioane de euro pentru civilii din Fâşia Gaza.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel