Contre între Băsescu şi Budăi: „Vă repet un adevăr!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Legea pensiilor, proaspăt promulgată de preşedintele Iohannis, a provocat mari dezbateri în spaţiul public privind impactul pe care îl va avea asupra bugetului în condiţiile creşterilor foarte mari prevăzute.

În emisiunea „Se întâmplă acum”, moderată de Tudor Barbu, fostul preşedinte Traian Băsescu şi ministrul Muncii, Marius Budăi, s-au contrazis în repetate rânduri privind impactul pe care îl va avea legea pensiilor făcută de PSD.

„Eu nu îl acuz pe domnul Budăi de minciună, dar vă repet un adevăr. Anul acesta va fi un impact financiar negativ de 8,4 miliarde. E suportabil, să spunem. La anul, impactul negativ va fi de 25 de miliarde, iar în 2021 va fi de 58 de miliarde, iar în 2022 va fi de 81 de miliarde de lei. Dacă îi adunaţi veţi constanta că discutăm de o sumă de cam 150-160 miliarde de lei.

În momentul de faţă, PIB-ul României, fie el şi de peste 1.000 de miliarde, nu permite susţinerea unei creşteri atât de rapide. Eu nu spun că nu este necesară, dar este o creştere foarte rapidă a pensiilor, foarte probabil la un moment dat va trebui să se facă o extindere a termenului de creştere al pensiilor, este prea concentrat", a afirmat Traian Băsescu.

„Am un singur amendament de nuanţă. Impactul este pozitiv asupra pensionarilor, eu nu vreau să folosesc impactul negativ. După cum ştiţi legea până a ajunge în Parlament tot s-a stat în simulări cu Ministerul Finanţelor, proiecţii de creşteri de PIB şi aşa mai departe. Suntem până acum în graficul pe care ni le-am propus în 2016. Avem de muncit să creşterm PIB-ul. Saltul PIB din 2016 şi până acum este destul de important. Dacă pe următorii 2 ani, noi facem tot posibilul să avem aceeaşi creştere economică, cu siguranţă ne încadrăm în calculele noastre”, a replicat Marius Budăi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel