Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, despre momentul când vom putea renunţa la mască

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
valeriu_gheorghita_medic
valeriu_gheorghita_medic

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, afirmă că oamenii vor putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunizare colectivă.

„În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie, însă a vreau să menţionez că prin folosirea corectă a măştilor de protecţie ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă într-o emisiune, duminică seara, conform news.ro.

Medicul a arătat că datele centralizate atât în România, cât şi din alte ţări în care au demarat campanii de vaccinare, arată „o eficienţă a vaccinului în viaţa de zi cu zi” în sensul în care s-a dovedit scăderea incidenţei cazurilor de COVID-19.

El a precizat că, la nivel naţional, s-a observat reducere a incidenţei bolii la persoanele vaccinate în prima etapă, la cele din centrele sociale, iar datele centralizate de medicii de la Iaşi care îngrijesc pacienţi dializaţi relevă o scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel