Copii din Germania, SCLAVI în Maramureș. Procurorii DIICOT, ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Procurorii DIICOT au decis, astăzi, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, favorizarea făptuitorului şi abuz în serviciu, în dosarul în care o grupare condusă de o familie de cetăţeni germani este acuzată că a ţinut în sclavie şi a obligat tineri germani să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici, sub pretextul unui aşa-zis ”program de reeducare”.

Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alte trei persoane procurorii DIICOT au dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpatul Iusco Marcel Vasile, în calitate de funcţionar public, angajat al DGASPC - Maramureş în funcţia de asistent social, fiind desemnat manager de caz în privinţa serviciului social prestat în cadrul Centrului de asistenţă şi sprijin pentru reabilitarea social a copiilor şi tinerilor cu probleme comportamentale 'Projekt Maramureş', a permis membrilor grupului infracţional organizat să îşi desfăşoare activitatea infracţională sub o aparentă legalitate, aceştia obţinând nestingheriţi foloase patrimoniale necuvenite", informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis marţi.

„În fapt, s-a constatat că inculpatul, deşi avea cunoştinţă că respectivul centru nu era licenţiat să funcţioneze în condiţiile impuse de lege ca şi serviciu rezidenţial, nu a îndrumat responsabilii acestui centru în vederea licenţierii. Totodată, nu a sesizat şi nu a solicitat lămuriri cu privire la copiii care erau daţi în familii, încălcându-se hotărârile judecătoreşti care prevedeau 'plasament la Asociaţia Esperando în Centrul din Vişeu' şi a întocmit rapoarte de control neveridice, fără a face verificări efective cu privire la situaţia copiilor, limitându-se la eventuala deplasare la Centrul Projekt Maramureş şi la o simplă discuţie cu persoanele responsabile prezente în centru, fără a face verificări efective cu privire la fiecare copil în parte", se arată în comunicat.

Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că inculpaţii P.V.A. şi B.C., angajaţi ai asociaţiei care administra centrul, au abordat în mod direct minorii de cetăţenie germană în vederea preîntâmpinării unor eventuale denunţuri ale acestora cu privire la activităţile concrete la care erau supuşi în cadrul Projekt Maramureş şi au asigurat produsul infracţional reprezentat de câştigurile patrimoniale ilegale obţinute de inculpatul S.B., ca lider al acestui proiect social, prin transferarea unor astfel sume de bani în numerar de pe teritoriul Germaniei pe teritoriul României în vederea îngreunării cercetărilor în cauză şi al împiedicării aflării beneficiarilor reali ai sumelor de bani transferate.

Pe data de 9 decembrie au fost efectuate 12 percheziţii pe raza localităţii Vişeul de Sus, judeţul Maramureş, în urma cărora au fost ridicate 12 laptopuri, 13 telefoane mobile, memory stick-uri, calculatoare, HD extern, 600 de euro, 4.400 de lei şi înscrisuri susceptibile a avea legătura cu cauza.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj, SIC Ilfov, a ofiţerilor din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş şi a jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul SCCO Sălaj, SIC Ilfov, a ofiţerilor din cadrul Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş şi a jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel